Kaby Lake – Intel Core i7 7700K , Intel Core i5 7600K & Intel Core i3 7350K Review

Scris de: , in categoria: Featured Articles, Procesoare & Chipseturi, in 3 January, 2017.

Concluzii

 
Unul dintre lucrurile pentru care i-am admirat intotdeuna pe cei de la Intel a fost consecventa… de la respectarea legii lui Moore si pana la programul lansarilor, impartirea produselor in gama si pozitionarea acestora pe paliere de pret respectate de mai bine de o decada, gigantul american a demonstrat de fiecare data ca urmeaza o strategie bine pusa la punct, gandita cu ani de zile in avans. Si totusi, cel putin anul acesta, am observat o serie de abateri importante de la strategia pe care cei de la Intel au urmat-o ani de zile fara intrerupere.

In primul rand, preturile de lansare ale procesoarelor din gama Broadwell-E s-au abatut complet de la strategia pe care cei de la Intel au aplicat-o in ultimii 13 ani. Da… ati citit bine… 13 ani au trecut de cand Intel lansau primul varf de gama care costa 999 USD, mai precis Pentium 4 Extreme Edition cu nucleu Gallatin. Au urmat Pentium Extreme Edition, Core 2 Extreme si Core i7 Extreme Edition, mai multe modele din fiecare generatie. Si toate aveau un singur lucru in comun in afara de multiplicatorul deblocat… costau 999 USD.

Si cu toate acestea, in 2016 a fost lansat Core i7 6950X, pentru 1723 USD… aproape dublu fata de inaintasii sai. Personal, am inteles intotdeuna strategia producatorului de a oferi produse cu preturi cuprinse intre cateva zeci de dolari si 999 USD pentru piata consumer, varful de gama fiind echivalent cu un produs de lux. Si am remarcat intotdeuna progresul tehnologic, fie el cat de mic, de la o generatie la alta. Cu toate acestea imi este imposibil sa vad avantajele progresului tehnologic in momentul in care pretul produsului aproape se dubleaza.

Din fericire, in cazul lui Kaby Lake nu intalnim o asemenea situatie, preturile de lansare fiind identice per model cu ceea ce am vazut in cazul lui Skylake, adica reteta aceea respectata de ani de zile despre care va povesteam mai sus. Exista insa si in acest caz doua aspecte care nu cred ca le fac cinste celor de la Intel. In primul rand faptul ca o revizie este comercializata ca si cum ar fi o familie noua de procesoare, ceea ce nu este corect, in conditiile in care procesul de fabricatie a fost imbunatatit si cam atat. Si in al doilea rand, modul in care cei de la Intel au tratat aceasta lansare.

Cred ca pot sa spun cu mana pe inima in mai bine de 10 ani de cand va tinem la curent cu toate lansarile importante eu personal nu am mai vazut asa ceva. Lipsa de comunicare, lipsa de sample-uri, lipsa de consideratie pentru cititori a atins cote alarmante in acest caz, iar acest lucru cred ca l-ati observat cu totii in ultima luna. Este adevarat, lipsa concurentei poate duce si la situatii de acest gen… insa aceste situatii au existat si in alte domenii, vezi Nokia de exemplu, iar rezultatele au fost devastatoare chiar si pentru compania cea mai puternica in domeniul respectiv in acel moment.

Trecand peste aceste aspecte, pe care le-am semnalat deoarece nu mi se par firesti, treaba noastra este sa analizam produsele. Si dupa cum am vazut cu totii, chiar daca nu avem de-a face cu o noua arhitectura sau cu un nod de fabricatie mai fin, Intel au reusit sa lanseze o familie de procesoare reusita, care se va bucura de un real succes. De ce spun asta? Pai este destul de simplu…

In primul rand, Kaby Lake este doar o revizie care permite atingerea unor frecvente mai mari utilizand o tensiune mai mica. Asta inseamna ca nu avem de-a face cu imbunatatiri la capitolul IPC, performanta clock per clock fata de Skylake fiind identica. Inainte sa aud “huo” si sa va vad cum pregatiti furcile, topoarele si facliile, haideti sa vedem exact ce inseamna asta.

Inseamna ca pe platforma desktop existau pana acum doar doua modele deblocate, mai precis Core i7 6700K si Core i5 6600K. Daca sunteti posesorii unui astfel de model si nu va intereseaza overclocking-ul extrem… bravo voua! Ati facut o alegere inspirata si puteti sa folositi in continuare procesorul la ce frecventa doriti voi, pentru ca aveti aceeasi performanta ca si un Kaby Lake. Sau puteti schimba placa de baza cu un model nou, daca va fac cu ochiul functiile aduse de aceasta.

Daca sunteti overclockeri extremi, haideti sa fim seriosi. Intotdeuna veti achizitiona cel mai nou produs, care poate fi supratactat la o frecventa cat mai mare, iar Kaby Lake sta foarte bine la acest capitol, dupa cum veti putea vedea in articolul dedicat scris de colegul meu Matei.

Pe de alta parte, marea majoritate a utilizatorilor nu isi permit un procesor cu multiplicator deblocat. Iar in acest caz, exista doua situatii, ambele benefice. Vedeti voi, performanta clock per clock este aceeasi, dar acest lucru conteaza doar in cazul procesoarelor deblocate. In cazul majoritatii procesoarelor din familia Skylake sau Kaby Lake. performanta este limitata de numarul de nuclee, cantitatea de memorie cache si de… ati ghicit… frecventa. Iar in conditiile in care majoritatea modelelor Kaby Lake aduc un spor de frecventa semnificativ pastrand acelasi TDP, diferenta de performanta intre un Core i5 6400, de exemplu si un Core i5 7400 este de aproximativ 10%. Ceea ce nu este rau deloc, nu-i asa?

Mai mult decat atat, parca pentru a-si spala putin pacatele, cei de la Intel au lansat un procesor pe care multi il asteptau de ceva vreme… Un Core i3 deblocat, dotat cu 2 nuclee si 4 fire de executie. Stiu, stiu, citesc in fiecare zi predictii de talia lui Nostradamus care incearca sa ne convinga ca un quad-core este deja depasit pentru jocuri, ca incep sa apara titluri capabile de a incarca mai mult de 4 fire de executie… Suna dragut si ma bucur sa vad ca oamenii sunt pasionati.

In realitate insa, primul quad-core Intel era lansat in urma cu ~10 ani de zile si de-abia acum putem vorbi despre jocuri care in marea lor majoritate profita de un quad-core. Desigur, daca vreti sa faceti streaming sau utilizati des programe pentru randari 3D, encodare video sau editare foto/video, un quad-core, de preferinta cu HT este obligatoriu. Strict pentru jocuri insa, asa cum putem observa si in testele noastre, Core i3 7350K se descurca onorabil, contrar opiniei populare. Iar Core i3 7350K va avea si un pret destul de apetisant.

In concluzie, chiar daca unele dintre practicile de care Intel au dat dovada in ultima vreme nu sunt pe placul meu, iar abandonarea strategiei Tick-Tock pentru noul proces in trei pasi denumit Process, architecture, optimization suna intr-adevar a progres tehnologic oferit in pasi (foarte) mici, per total produsele lansate astazi aduc ceva in plus pentru utilizator si in final asta este tot ce conteaza.

La final, va invit sa tineti aproape de LAB si de NEXT, pentru a afla mai multe despre potentialul de overclocking al acestor procesoare, despre cele mai noi placi de baza de la GIGABYTE, MSI si Asrock, precum si despre noile modele de notebook-uri dotate cu procesoare din familia Kaby Lake. La Multi Ani, dragilor!!!

 
outro

Comentarii

18 comentarii la: Kaby Lake – Intel Core i7 7700K , Intel Core i5 7600K & Intel Core i3 7350K Review

  1. adrian3 a scris pe:

    Jenant scorul scos de i3 7350k..ca sa nu mai spun ca va fi lansat la pret de i5. Probabil e un test, vor sa vada cati fraieri vor cumpara 7350k in locul lui i5 7400 la 14$ diferenta.

  2. Monstru Post author a scris pe:

    Ce ti se pare atat de jenant mai precis?

  3. Amfetamina a scris pe:

    Fara indoiala ca I3-ul 7350K e de departe cel mai interesant pe segmentul mainstream .

  4. Artanis a scris pe:

    Multumim pentru review! Nu mai aveam rabdare…
    Ceva legat de disponibilitate?

  5. Monstru Post author a scris pe:

    Pe 5 Ianuarie ar trebui sa fie listate in magazine, presupun ca vom afla atunci mai multe detalii despre stocul fizic.

  6. Artanis a scris pe:

    Cred ca mergea pus si 7600k OC in teste…

  7. Monstru Post author a scris pe:

    Pentru? Am testat deja 4 generatii de i5 clock/clock aici

    http://lab501.ro/procesoare-chipseturi/core-i5-2500k-vs-3570k-vs-4670k-vs-6600k-vs-fx-8350

  8. Artanis a scris pe:

    Ca sa ai un i5 si la 4.5. Si sa fie langa 7700k…

  9. Monstru Post author a scris pe:

    Neinteresant, am facut comparatia pe Skylake, nu exista diferente de IPC…

  10. bboytyby a scris pe:

    monstrule multumim , cel mai bun review tot la romani este! acu astept cu nerabdare cat se poate oc un 7700k , te rog sa nu ai mila de el 🙂

  11. Victor a scris pe:

    i3-7350k noua bomba pregatita gamerilor. A avut niste scoruri interesante…

  12. George a scris pe:

    Sper din tot sufletul ca o sa evitati suita Pi in viitoarele teste comparative Intel vs. AMD. Nu de alta dar chiar nu isi gaseste suportul in realitate, diferentele fiind atat de mari incat dau impresia ca FX-urile sunt inferioare chiar si procesoarelor pe socket 775.

  13. Gabi a scris pe:

    multumesc pentru review, interesant. disponibilitatea fizica probabil mai asteapta. asus.uk avea inca din 3 ianuarie mb-urile cu z270. asus.ro pauza. azi 5 ianuarie asus.ro are la noutati placile cu z170…
    iar retailerii mari nu au inca nimic legat de kaby lake pt desktopuri.

  14. Monstru Post author a scris pe:

    Oficial astazi au voie sa listeze produsele in magazine…

  15. Cosmin a scris pe:

    Un review foarte cuprinzator, l-am citit cu mare interes. Felicitari!

    O singura greseala am gasit pe pagina 3, Ivy Bridge a fost lansat in 2012 nu 2013 cum se mentioneaza.

    Am si cateva intrebari:
    1. Kabylake are bandwith de memorie DDR4, 2400 fata de 2133 la Skylake. Ce inseamna mai exact din punct de vedere logic, si daca se justifica in gaming sa pui memorie de 2133 sau 2400?
    2. Se poate face si un benchmark cu Skyrim (este dependent mult de viteza RAM-ului, si ar fi interesant in scenariul, de la intrebarea 1)?
    3. Noile chipseturi lansate pentru KabyLake ofera mai multe lane-uri si Optane. Persoanal nu vad foarte mare nevoie de Optane in gaming, iar lane-urile nu cred ca ajuta. Procesorul are conecatare la RAM si placa video, iar pentru decat 2 SSD-uri, 1-2 HDD, ca ai H110, B150 sau Z270 e acelasi lucru, nu? Alte avantaje sa iau B250, H270 sau Z270 in defavoarea seriei 100?

    Multumesc in avans pentru raspunsuri!

  16. Monstru Post author a scris pe:

    Multumim pentru aprecieri si corecturi, Ivy a fost lansat in 2012, asa este.

    Legat de intrebarea ta, in primul rand este vorba despre standard…Kaby Lake functioneaza implicit cu memorie 2400, in timp ce in cazul lui Skylake asta poate fi considerat overclocking.

    In general, in gaming putem discuta despre ce cantitate de informatie este generata si unde este incarcata aceasta informatie. In mod normal, la limita inferioara a spectrului (DDR3 1333, DDR4 2133) pot exista diferente fata de utilizarea unui kit cu o frecventa mai mare (DDR3 2133, DDR4 3000, etc) dar in genaral aceste diferente sunt minore.

    Desigur, aceste diferente pot fluctua in functie de jocul folosit, ma refer aici la intrebarea legata de Skyrim, dar in momentul in care discutam despre o frecventa decenta sau latente decente pentru frecventa respectiva nu cred ca vom observa diferente semnificative.

    Avantajele aduse de noile chipset-uri se regasesc in modul in care functioneza Kaby Lake pe ele (chiar acum avem cititori care se plang pe forum ca potentialul de overclocking este limitat utilizand Kaby Lake pe Z170, mai precis doua placi de baza din seria Maximus VIII), comportamentul net superior legat de modul in care functioneaza memoriile precum si componentele moderne utilizate in fabricatia noilor placi (codec audio, controller LAN sau WiFi s.a.m.d.). Personal, nu cred ca un posesor de Skylake + Z170/B150/etc are de ce sa faca acum saltul la Kaby Lake + Z270. Pe de alta parte, cei care au o platforma mai veche si intentioneaza sa o schimbe nu mai au in acest moment de ce sa se orienteze spre solutiile vechi, exceptand oferte si reduceri de lichidare de stoc.

  17. Cosmin a scris pe:

    Multumesc pentru raspuns.
    Intr-adevar am mai citit si noile chipseturi beneficiaza de o optimizare mai buna, probabil si chipseturi (audio, retea etc) mai bune -desi asta vine si cu o marire de pret.

    Per ansamblu sunt dezamagit de lansarea Kaby Lake, pe care nu o pot numi progres. Avantajul e un +10% frecventa in plus in acelasi consum, dar cel putin in gaming tinde spre 0. De aceea sesizez si o oarecare “contopire” a procesoarelor Kaby Lake cu generatia veche, un fel de Skylake+.
    In piata de telefoane se anunta ecrane 4K, octocore-uri pe 10nm, 8GB RAM, iar pentru PC am senzatia ca Intel isi cam bate joc si ne da performanta cu lingurita. De acea nu o sa fac schimbarea de la Ivy 3570K nici acum.

    Dar urmeaza lansarea eminenta a ZEN-ului (unde, se asteapta review la fel de bun..hehe), si daca nici aici, o sa vina CannonLake pe 10nm la iarna.
    Cred ca un upg acum se uzeaza moral destul de repede..

    (parerea mea)

  18. Monstru Post author a scris pe:

    Pai…asa cum spuneam si in articol, Kaby Lake este o revizie pentru Skylake, este normal sa nu vedem cine stie ce imbunatatiri.

    Ai dreptate legat de upgrade, daca nu simti nevoia imperioasa de a schimba platforma acum, mai bine mai astepti. Apare si ZEN, o sa apara si alte procesoare de la Intel, poti sa mai stai un an linistit pe Ivy.

Lasa-ne un comentariu: