Noctua NH-U12P SE1366 – un cooler dedicat pentru Intel Core i7

Scris de: , in categoria: Stiri, in 13 November, 2008.

Compania austriaca Noctua a reusit sa rezolve problema compatibilitatii propriilor sale coolere cu placile de baza pregatite sa adaposteasca noile procesoare Intel Nehalem. Asa cum ati aflat, solutia este una simpla si placuta pentru utilizatori: noul sistem de prindere este distribuit gratuit tuturor celor care sunt gata sa probeze, cu documente, achizitionarea unui heatsink Noctua si a unei placi de baza ori procesor pe socket LGA 1366.

Totusi, Noctua nu se multumeste numai sa livreze noul sistem de prindere pentru socket-ul LGA 1366, ci este pregatita si cu un cooler complet, NH-U12P SE1366, un omolog modernizat al celebrului heatsink NH-U12P. Pe langa radiatorul propriu-zis, in pachet mai sunt livrate doua ventilatoare NF-P12 cu diametrul de 120mm, precum si pasta termoconductoare NT-H1. In constructie completa (cu doua ventilatoare), noul cooler cantareste 940 de grame si afiseaza dimensiunile globale de 158x126x120 mm.

Prin folosirea adaptoarelor speciale, turatia ventilatorelor poate fi modificata la 1100 rpm sau 900 rpm. Nivelul de zgomot este cuprins intre 12,6 si 19,8 dB(A), iar fluxul de aer acopera o plaja cuprinsa intre 63,4 m³/h si 92,3 m³/h . Sistemul de prindere imaginat de producator permite si utilizarea unor ventilatoare cu grosimea de 38mm.

Noctua NH-U12P SE1366

Noctua NH-U12P SE1366

Noctua ofera pentru cooler-ul NH-U12P SE1366 o garantie extinsa la sase ani si promite ca noul produs va fi disponibil in magazine incepand cu saptamana viitoare. Pretul cu amanuntul, recomandat de producator, este de 56.9 euro sau 64.9 USD, in functie de regiune. Nu ma pot abtine sa nu remarc faptul ca, desi predecesorul acestui cooler si-a dovedit cu prisosinta performantele in domeniul sistemelor de racire pentru socket-ul LGA 775, pretul a fost singurul care a facut ca multi potentiali cumparatori sa se indrepte catre solutii concurente.

Noctua NH-U12P SE1366

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: