Reportaj lab501: Asus la CeBIT

Scris de: , in categoria: Stiri, in 9 March, 2009.

Continuam itinerariul nostru pe la standurile din cadrul CeBIT cu un alt producator gigant, Asus, care si-a extins activitatea in aproape toate domeniile ce tin de IT.

Asus a dorit mereu sa inoveze, si acest lucru se poate observa si prin prototipul de placa de baza denumita Marine Cool, pe care vi l-am prezentat intr-un articol anterior. Pot sa va relatez un alt aspect nou si extrem de interesant, si anume ca aceata placa are o baterie onboard ce tine memoria RAM alimentata in cazul unei intreruperi de curent, permitand revenirea instanta la starea initiala fara pierderi de informatii.

Asus si-au expus primul lor LCD de 120Hz, pregatit pentru tehnologia 3D stereoscopica – 3D Vision – pe care Nvidia va lansa pe piata in curand.

O alta noutate este data de un monitor wireless, ce nu are nevoie de cablu pentru transmiterea semnalului. Raza de actiune e momentan in jur de aprox. 3m, dar conexiunea wireless suporta full HD, asadar e un demo tehnologic destul de interesant.

Fara a fi cel mai pasionat audiofil, colegul nostru Razvan a descoperit o variatie a varfului de gama Asus in materie de placi audio, Xonar Essence STX, aceasta fiind deocamdata complet ignorata (pe nedrept) de catre toate publicatiile de specialitate straine importante.

Denumita Asus Xonar Essence ST (fara X-ul ce denota conexiunea pci-express), aceasta va fi compatibila cu deja clasicul (unii ar putea spune chiar invechitul) lacas PCI, si la o simpla vizionare a instantaneului placii se pot observa doua schimbari – una minora, si alta majora.

Schimbarea minora (si fireasca) este data de lipsa chip-ului PEX 8112 (PCI-E to PCI Bridge), responsabil de receptionarea semnalului audio via pci-express.

Schimbarea majora este reprezentata de prezenta unei conexiuni proprietare Asus, care (asa cum se observa in poza de mai jos in cazul Xonar HDAV1.3 Deluxe) este destinata punerii in legatura cu o alta mini-placa „accesoriu”. Aceasta din urma, in cazul HDAV1.3, transforma o placa stereo (cum este si cazul Essence STX/ST) intr-una multicanal (pana la 7.1); deocamdata insa, intrebuintarea acelui conector proprietar nu poate fi cunoscuta cu exactitate.

O alta placa de baza, micro-ATX de data asta (Rampage II GENE), constituie „inima” unui sistem in miniatura extrem de putenic, dotat cu un SLI format din doua placi Nvidia GTX 295.

Nici nisa de piata a cooler-elor nu a fost ignorata de Asus, asa cum o arata si modelele din imaginea de mai jos: unul nou – Troy Square (dotat cu un ventilator atipic de aprox. 92 mm), si altul abia lansat – Axe Square (masiv, ventilator de 140 de mm), ambele compatibile cu majoritatea socket-urilor de pe piata, inclusiv LGA 1366, LGA 775 si AM2+/AM3.

Asus a venit anul acesta la CeBIT si cu o armata de variatii pe tema Eee. Unul din cele mai cautate produse de vizitatori a fost Eee keyboard pc, o tastatura ce include tot PC-ul, chiar si display-ul, numai buna de navigat pe internet. La nevoie,  poate fi conectata la un monitor extern prin porturile VGA/HDMI.

Eee Box este un sistem desktop de mici dimensiuni, in stilul Apple Mac Mini (sau Nvidia Ion), ce are nevoie de un monitor si tastatura plus mouse pentru a functiona. Ocupa putin spatiu si se poate monta in locuri dintre cele mai inedite, inclusiv pe spatele monitorului.

Eee Top e un PC integrat intr-un monitor cu touchscreen (asemanator cu Apple iMac).

Eee PC T91 reprezinta un prototip tehnologic care ne arata ca exista si posibilitatea de folosire a Eee PC-ului inclusiv  pe post de sistem de navigatie GPS (destul de voluminos de altfel).

Poate cea mai importanta aditie la seria Eee este data de dispozitivul Eee Stick, un fel de Wii penru PC, cu suport de jocuri dedicate deocamdata limitat.

Si tot la categoria gaming includ si noua tastatura din seria ROG, ce are butoanele WASD grupate separat in partea stanga, cu posibilitatea de rotire.

Numeroasele laptop-uri si dispozitive mobile de la standul Asus vor fi grupate intr-un articol viitor, ce va aborda exclusiv noutatile aceastei categorii, indiferent de marca.

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: