LAB501 Taipei Sessions 2024 – Sharkoon
Coolere pe aer
Asa cum am putut vedea si in cadrul reportajului nostru de la Computex din acest an, o linie noua de produse asteapta sa isi faca aparitia in line-up-ul celor de la Sharkoon. Este vorba despre o gama complet noua de coolere pe aer, prima de acest tip din oferta producatorului, alcatuita din 3 modele: A40, A50 si A60. Acestea vor fi disponibile in trei variante: neagra simpla fara iluminare, neagra cu ARGB si alba cu ARGB.
Modelele single tower Sharkoon A40 (4 heatpipe-uri direct touch) si A50 (5 heatpipe-uri direct touch) au fost dezvoltate in principal pentru integratorii de sisteme care pun valoare pe raportul pret / performanta, avand un pret aproximativ de pornire de 24.99 Euro. Designul a fost gandit astfel incat sa permita personalizarea prin gravarea sau decuparea numelui integratorului, capacul superior fiind detasabil. In ultima poza puteti observa diferite stagii de granulare a vopselei, reprezentand variantele din care inginerii Sharkoon au ales versiunea finala.
Varful de gama este reprezentat de modelul Sharkoon A60, care dispune de o arhitectura dual tower cu 2 ventilatoare de 120 mm si 6 heatpipe-uri. Acesta foloseste in continuare o baza HDT (Heatpipe Direct Touch) pentru a mentine un pret competitiv. Din testele preliminare pe care le-am vazut in cadrul vizitei noastre, performanta acestuia este remarcabila, mai ales avand in vedere raportul calitate / pret pentru un cooler de asemenea dimensiuni.
Toate cele 3 coolere pe aer – A40, A50 si A60 – care vor fi lansate in curand de Sharkoon, vor utiliza ventilatorul Sharkoon Rebel F50 PWM, posesor al certificarilor Cybenetics Titanium pentru Airflow si Silver pentru Static Pressure. Acesta foloseste un lagar pe lichid (FDB) si are o viteza ajustabila intre 600 si 2000 RPM, asigurand un flux de aer de pana la 132 m³/h, mentinand in acelasi timp un nivel de zgomot moderat de 35 dBA, chiar si la turatia maxima.
In versiunea ARGB, ventilatorul Sharkoon Rebel F50 PWM este echipat cu 12 LED-uri RGB adresabile, permitand personalizarea iluminarii prin software-ul placii de baza. Este compatibil cu sisteme precum Asus Aura Sync, MSI Mystic Light Sync, Gigabyte Fusion si ASRock Polychrome. Pentru integrare facila in orice sistem, ventilatorul dispune de un conector PWM cu 4 pini si un conector LED cu 4 pini (5V-D-coded-G). Punctele de contact cauciucate reduc vibratiile transmise catre cooler si mai departe catre carcasa PC-ului, asigurand o functionare silentioasa si lina.
Acesta a fost ultimul articol din seria Taipei Sessions 2024, si sper ca v-a facut placere sa cititi despre ceea ce am vazut si testat in cadrul vizitelor la sediile unor importante companii din domeniul nostru. Sharkoon ne-au impresionat cu produsele lor optimizate pentru un raport pret / performanta excelent. Totusi, dupa ce vezi si testezi produsele, impresia este ca acestea apartin unui segment superior.
Asteptam sa primim produsele la test odata ce vor fi lansate, iar cititorii LAB501 vor fi, ca de fiecare data, primii care vor putea citi despre ele. Pe curand!
Comentarii