AMD Ryzen 9000 – Part IV – AMD Ryzen 7 9800X3D
Concluzii
AMD Ryzen 7 9800X3D se ridica la inaltimea asteptarilor, consolidandu-si pozitia ca un procesor de top atat in gaming, cat si in multitasking, fiind cel mai rapid procesor cu 8 nuclee din oferta AMD, lucru pe care Ryzen 7 7800X3D nu l-a reusit la timpul lui. Arhitectura Zen 5 si a doua generatie a tehnologiei 3D V-Cache aduc imbunatatiri semnificative fata de predecesorul sau, 7800X3D. Acum, prin amplasarea memoriei 3D V-Cache sub unitatea de procesare CCD, AMD reuseste sa optimizeze nu doar performanta, dar si gestionarea termica, permitand frecvente semnificativ mai mari in scenarii multithreaded. Astfel, 9800X3D isi adjudeca titlul de cel mai rapid procesor de gaming, preluand coroana de la predecesorul sau si asigurandu-se ca ramane o alegere excelenta pentru entuziasti.
Dupa parerea mea, momentul lansarii Ryzen 7 9800X3D a venit cum nu se poate mai bine, in contextul in care Windows 11 – atat 23H2 prin intermediul patch-ului KB5041587, cat si 24H2 in mod nativ – repara problemele care umbreau performanta in jocuri a procesoarelor bazate pe arhitecturile Zen 4, dar mai ales a celor Zen 5. Noul AGESA 1.2.0.2 ofera posibilitatea setarii unui cTDP (Constant TDP) de 105W pentru procesoarele Ryzen 5 9600X si Ryzen 7 9700X, oferindu-le astfel un spor de performanta cu dezavantajul reducerii eficientei energetice. Toate acestea le-am putut vedea in retestarea ampla pe care am desfasurat-o luna trecuta, iar brusc familia de procesoare Zen 5 a devenit mult mai interesanta. O impresie placuta au lasat-o si modelele dual CCD (Ryzen 9 9950X si 9900X), care au oferit o performanta in gaming mult mai buna comparativ cu vechile modele (Ryzen 9 7950X si 7900X), semn ca implementarea Core Parking din aceste modele – similara cu ceea ce am vazut in cazul Ryzen 9 7900X3D si 7950X3D – ajuta destul de mult.
Luand in considerare si recenta taiere de preturi pentru seria Ryzen 9000, abia de acum incolo parca putem lua in considerare modelele Zen 5, iar recomandarea acestora pentru sisteme noi nu mai pare ceva de domeniul SF-ului, asa cum putea parea la momentul lansarii lor initiale. Pe acest front pozitiv, cu Intel trecand prin aceleasi probleme cu generatia Core Ultra precum AMD in momentul lansarii familiei Ryzen 9000, isi face aparitia Ryzen 7 9800X3D, care depaseste modelul anterior (7800X3D) la toate capitolele. Victoria in aplicatiile multithread, care depaseste in multe cazuri 20%, mi se pare cea mai importanta, acesta fiind si unul din motivele pentru care Ryzen 7 7800X3D era vazut strict ca un procesor de gaming; practic, in productivitate il intrecea de multe ori chiar si Ryzen 7 7700, un procesor cu un TDP de 65W. Ryzen 7 9800X3D schimba acest lucru si utilizeaza acum intregul PPT disponibil (162W), comportandu-se in toate aspectele ca un procesor cu un TDP de 120W, asa cum este specificat si in fisa tehnica.
In lumina acestor modificari, capitolul consum a fost cel la care cei de la AMD au trebuit sa faca sacrificii, Ryzen 7 9800X3D consumand semnificativ mai mult decat 7800X3D; insa acest lucru este total de inteles, avand in vedere sporul de performanta oferit. Totodata, AMD au adaugat posibilitatea de overclocking, facandu-l primul procesor X3D deblocat, o noutate care va atrage interesul overclockerilor. Desi, asa cum am demonstrat si mai devreme, sporurile de performanta obtinute prin overclocking sunt moderate, flexibilitatea adaugata este un avantaj binevenit, mai ales in contextul unei frecvente maxime de 5.2GHz care poate fi usor depasita.
AMD Ryzen 7 9800X3D vine cu un pret de lansare comunicat pentru Romania de 2789 lei (TVA inclus), o crestere de aproximativ 13% fata de pretul initial al modelului 7800X3D, lansat acum peste un an la 2459 lei. Tinand cont de inflatia din ultima perioada si de imbunatatirile arhitecturale si de performanta aduse de noua generatie, diferenta de pret este justificata si relativ moderata. Acest lucru face din Ryzen 7 9800X3D o propunere atractiva pentru cei care cauta performanta de top la un pret competitiv in contextul actual al pietei, unde 7800X3D are un pret de 2200 – 2300 lei in acest moment.
Daca ati achizitionat un Ryzen 7 7800X3D la un pret de 1800 – 1900 lei, cat a fost pana acum cateva luni, atunci nu vad niciun rost in a face trecerea la 9800X3D, avand in vedere diferenta destul de mare intre cele doua. Daca, insa, sunteti acum in cautarea celui mai bun procesor de gaming, care de aceasta data reuseste sa contrabalanseze performanta in productivitate, devenind si cel mai rapid procesor AMD cu 8 nuclee, atunci Ryzen 7 9800X3D este o alegere mai inspirata decat 7800X3D in contextul actual al pietei. Daca prioritizati productivitatea, la acelasi TDP gasim Ryzen 9 9900X, un procesor cu 12 nuclee si 24 fire de executie, cu un pret situat in jurul valorii de 2400 lei.
Ca de obicei, totul tine de scenariul de utilizare si bugetul alocat. Per total, AMD Ryzen 7 9800X3D marcheaza o evolutie semnificativa in linia procesoarelor AMD X3D, oferind un pachet complet pentru utilizatorii orientati catre gaming, insa nu neglijeaza de aceasta data capitolul multitasking. Regele a murit, traiasca regele!
Comentarii
Felicitari pentru articol! Multumesc pentru lectura de seara! 🙂
Multumesc pentru articol,am si eu nevoie de un sfat de la voi ,poti sa-mi spui ,te rog,daca Scythe Fuma 3 poate sa raceasca un Ryzen 9 9900X?
Multumesc !