Review – Arctic Liquid Freezer III 360 A-RGB
Prezentare
Liquid Freezer III 360 A-RGB vine cu trei ventilatoare P12 PWM A-RGB deja montate si conectate din fabrica. Acestea au 5 pale si o viteza cuprinsa intre 200 si 2000 RPM, oferind un debit de aer maxim de 48.82 CFM. Furtunele au o lungime de 450 mm si sunt destul de flexibile, avand un mesh textil care gazduieste cablurile PWM si cele de iluminare ale ventilatoarelor. Capatul tubulaturii de la blocul pompei dispune de doua articulatii mobile, permitand pozitionarea flexibila a blocului pompei si a radiatorului in interiorul carcasei.
Pasionatii de RGB vor gasi in Liquid Freezer III o alegere excelenta pentru sistemele lor, dar exista si o varianta fara A-RGB, disponibila separat. In ceea ce priveste coldplate-ul, ARCTIC au pastrat dimensiunea bazei de 40x44mm, la fel ca in cazul Liquid Freezer II, insa au crescut numarul lamelelor si au optimizat canalele de curgere a lichidului de racire. Pompa este montata perpendicular pe baza si are o viteza ajustabila PWM intre 800 si 2800 RPM.
Spre deosebire de Liquid Freezer II, care avea un ventilator de 40mm pentru VRM integrat direct in blocul pompei, Liquid Freezer III are un capac de pompa detasabil, cu un ventilator incorporat de 60mm (400 – 2500 RPM) pentru racirea VRM-ului. Deasupra exista fante directionale care ghideaza aerul catre ventilator, iar dedesubt se afla 12 LED-uri ARGB pentru o iluminare vibranta. Fixarea capacului se realizeaza magnetic in doua puncte, insa acesta nu este foarte stabil, fiind impins usor in sus de cei 7 pogo pins care alimenteaza ventilatorul si iluminarea.
Pentru a asigura un flux de aer neobstructionat in jurul socket-ului procesorului, cadrul din jurul ventilatorului incorporat dispune de fante de mari dimensiuni. Iluminarea ARGB integrata este controlata printr-un conector cu 3 pini deja atasat, iar pentru controlul si alimentarea ventilatoarelor si a pompei exista doua optiuni: sincronizarea semnalului PWM pentru toate componentele (ventilatoare, pompa, ventilator VRM) sau utilizarea unui cablu dedicat care permite controlul separat. Un aspect de remarcat este ca ARCTIC au oferit optiunea de a reduce numarul de cabluri prin sincronizarea semnalului PWM. Totusi, un aspect mai putin placut este faptul ca sigla producatorului de pe capac nu poate fi rotita.
Comentarii
Va salut,
Ufff, acum mi-ati dat peste cap planurile. O sa achizitionez un Ryzen 9 9950x (posibil 3d) si ma gandeam sa iau un Noctua NH-D15, dar acum si Arctic Liquid Freezer III 360 pare o alegere excelenta avand in vedere ca varianta fara a-rgb am gasit-o in zona 370RON.
Voi ce-ati recomanda?
La pretul de 370 RON sincer nu cred ca gasesti alta varianta mai buna 🙂
Scuze de deranj, inca o intrebare, carcasa pe care am luat-o e Carcasa Fractal Design Pop XL Air si suporta radiator:
Fata – 1 x 120/240/280/360mm
Tavan – 1x 120/240/280mm
Spate – 1x 120/140mm
Ati recomanda sa iau varianta de 280mm si s-o montez pe tavan (carcasa vine cu 3 ventilatoare de 120mm pre-montate) sau sa iau varianta de 360? Mi-e frica sa nu dea peste cap fluxul de aer din carcasa.
Eu aș opta pentru varianta de 360mm și aș monta-o în partea din față. Astfel, vei avea presiune pozitivă în carcasă, ceea ce ar trebui să fie benefic și pentru celelalte componente.
Cele mai recente stiri
GamesCom 2024 – NVIDIA
Scris in 29 August, 2024.
GamesCom 2024 – ASRock ne arata gama de placi Intel Z890
Scris in 22 August, 2024.
GamesCom 2024 – be quiet!
Scris in 22 August, 2024.
GamesCom 2024 – ASRock ne arata gama de placi AMD X870 / X870E
Scris in 22 August, 2024.
GamesCom 2024 – DeepCool
Scris in 22 August, 2024.
Computex 2024 – Sharkoon
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – ASRock
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – EKWB
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – G.Skill
Scris in 11 June, 2024.
Computex 2024 – ID-Cooling
Scris in 11 June, 2024.
Articole Gaming
Alte articole
Syndication
Viziteaza-ne pe Facebook
Urmareste-ne pe Twitter
Vezi ce facem pe YouTube