Prezentare – Corsair Frame 5000D RS

Analiza interioara
Interiorul lui Corsair Frame 5000D RS este compatibil cu intreaga suita de placi de baza, inclusiv cu cele in format E-ATX, atata timp cat acestea nu depasesc 305 mm x 277 mm. Cu toate acestea, specificatiile carcasei in materie de racire impresioneaza cu adevarat, aceasta fiind capabila sa sustina pana la 16 ventilatoare de 120 mm (3 frontal + 3 plafon + 3 lateral + 1 spate + 2 pe masca sursei + 2 pe podea), 12 ventilatoare de 140mm (3 frontale + 3 plafon + 3 lateral + 2 podea + 1 spate) precum si radiatoare de mari dimensiuni amplasate in zone cheie precum cele de 360 mm (frontal, lateral si plafon) sau chiar 420mm (plafon).
Din fabrica, Corsair Frame 5000D RS vine deja cu 4 ventilatoare proprietare RS140, unul pe partea din spate si 3 instalate frontal pe sistemul InfiniRail conectate in mod daisy-chain. De fapt, acest sistem este prezent atat frontal cat si pe plafon si consta in ajustarea sinelor metalice in functie de dimensiunile ventilatoarelor si ale radiatoarelor pe care dorim sa le instalam. Avantajul acestui sistem permite o pozitionare flexibila, cu mai putine restrictii si evita potentiale conflicte cu placa de baza. In zona plafonului, avem chiar un spatiu dedicat intre sina si sasiu pentru trecerea si conectarea cablului EPS, chiar si dupa montarea unui radiator.
Layout-ul interior poate acomoda placi video montate atat orizontal, cat si vertical (8 orizontale + 3 verticale), atat timp cat lungimea acestora nu depaseste 450 mm. Zona sloturilor de expansiune este modulara, iar sistemul implementat aici este practic – prin desurubarea a 3 thumbscrews se roteste ansamblul sloturilor la 90 grade si se fixeaza de sasiu prin aceleasi suruburi. Riser-ul pentru instalarea verticala a placii video trebuie achizitionat separat, acesta nefiind inclus in pachet. Cu toate acestea, pentru sustinerea placii video in pozitie verticala, in interior avem un brat pentru sustinerea greutatii placii video ce poate fi ajustat pe inaltime. Din motive estetice, in jurul placii de baza producatorul a optat pentru 2 masti metalice pentru cabluri (una superioara si una in lateral). Bratul ce sustine placa video este atasat de masca metalica laterala, sub decupatura zonei de trecere a cablului de 24-pini. Pentru placi de baza in format E-ATX, aceasta masca trebuie data jos, insa bratul de sustinere al placii video se poate monta pe bracket-ul din pachetul de accesorii si atasa de sasiu pastrandu-si atat functionalitatea, cat si rolul estetic.
Modularitatea pe care o gasim in Corsair Frame 5000D RS este intr-adevar spectaculoasa – tray-ul placii de baza se poate detasa complet de sasiu, masca metalica pe care regasim logo-ul Corsair poate fi inlocuita cu bracket-ul din pachetul de accesorii pentru a instala elemente de racire, iar masca sursei se poate demonta complet sau pe parti. Totusi este bine de stiu ca logo-ul Corsair de pe masca metalica este lipit si se poate scoate pentru a obtine un efect minimalist sau, pentru un efect si mai agresiv, se poate aplica scrisul “Corsair” din pachetul de accesorii. Pastrarea acestei masti serveste atat estetic dar si ca zona de trecere pentru cabluri si prezinta suficiente zone de ancorare pe partea din spate.
Partea superioara a mastii sursei poate fi scoasa impreuna dar si separat de cea inferioara, facilitand astfel accesul la intreaga suprafata a podelei – inclusiv la tray-ul unitatiilor de stocare amplasat aici, aceasta avand inca 2 pozitii in care poate fi mutat (din ce in ce mai aproape de ventilatoarele frontale). Pentru o adaptare cat mai personalizata a panoului lateral (a mastii sursei), se poate renunta la insertul translucid atasat si inlocui cu unul opac sau, din contra, putem opta pentru insertul tip filtru de praf si deschide aceasta zona prin suplimentarea cu aer pentru componentele sau ventilatoarele instalate pe podea (panoul lateral are perforatii tip “Y” ce permit trecerea aerului daca nu sunt blocate de insert-uri).
Cu toate acestea, vreau sa va vorbesc si despre situatia in care se pastreaza ventilatoarele frontale si se doreste instalarea bracket-ului lateral in locul mastii metalice: distanta dintre cele doua este de 45mm astfel ca putem instala doar ventilatoare (care au cam 25mm), in timp ce radiatoarele, in special cele groase precum modelele ARCTIC Liquid Freezer III (care masoara 63 mm cu tot cu ventilatoare), vor lovi in ventilatoarele frontale.
Corsair Frame 5000D RS poate sustine un maxim de doua unitati de stocare de 3.5” sau sase de 2.5”. In tray-urile aflate pe spatele tray-ului placii de baza, dar si pe podea, se pot instala concomitent pana la 2 unitati de 2.5″ si una de 3.5″ (in aceasta ordine), in timp ce inca doua unitati de 2.5″ se afla tot pe spatele placii de baza. Tray-ul superior poate sustine si controller-ul iCUE LINK, situatie in care unitatile de stocare din aceasta zona trebuie relocate pe plate-urile inferioare si va trebui sa ne limitam la singura unitate de 3.5″. Sau, mai simplu, relocam controller-ul iCUE LINK in alta zona si ne folosim in continuare de tray-ul 2.5″/3.5″.
In zona sursei gasim patru pad-uri anti-vibratii, iar distanta de la limita sasiului si prima pozitie a tray-ul unitatilor de stocare de pe podea este de 200 mm, aceasta putand sa creasca daca mutam unitatea de stocare sau renuntam la ea. Aceeasi distanta este valabila si daca instalam 2 ventilatoare pe podea. Acestea fiind spuse, indiferent de tipul de sursa ATX- clasica sau o sursa Corsair RMx SHIFT (cu conectorii pe lateral) – zona laterala a carcasei este suficient de deschisa, facilitand astfel conectarea si gestionarea cablurilor. Iar pentru ca tot vorbim despre cabluri, Corsair a implementat RapidRoute 2.0, acesta fiind practic un sistem de cable-management simplificat prin intermediul caruia cele 5 sistemele de prindere se pot reloca si pozitiona in orice orientare pe panoul perforat al tray-ului placii de baza. Sistemul pegboard folosit este similar cu ce am mai vazut chiar la IKEA, in zona de birotica, unde iti poti accesoriza board-ul cu ce accesorii vrei, oriunde vrei.
Comentarii