Review – ENDORFY Supremo FM6 Gold 850W

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 6 March, 2025.

Concluzii

 

ENDORFY Supremo FM6 Gold 850W s-a dovedit a fi o sursa de alimentare excelenta, capabila sa livreze performante peste asteptari pentru categoria sa de pret. Construita pe platforma Cooling ANP930, dezvoltata impreuna cu SAMA, aceasta sursa aduce imbunatatiri notabile fata de generatia anterioara, Supremo FM5, atat in ceea ce priveste eficienta si stabilitatea tensiunilor, cat si compatibilitatea cu cele mai noi standarde. Unul dintre cele mai importante upgrade-uri este compatibilitatea cu ATX 3.1, ceea ce permite utilizarea unui conector PCIe 5.0 12V-2×6 de 600W, pregatind astfel sursa pentru actualele, dar si viitoarele generatii de placi video high-end. Pe langa acest aspect, eficienta ridicata masurata in testele noastre – unde a atins chiar si rezultatele necesare certificarii 80 PLUS Platinum – confirma faptul ca avem de-a face cu o platforma solida si eficienta.

Stabilitatea tensiunilor este excelenta, cu variatii minime de sub 0.5%, iar ripple noise-ul este foarte bine tinut sub control, chiar si in conditii de suprasarcina. Mai mult, sursa a demonstrat o rezerva de putere impresionanta – cel mai mare rezultat procentual inregistrat de noi pana acum, ajungand la 1250W fara sa iasa din parametrii de siguranta. Acest lucru arata ca este supradimensionata, fapt sustinut si de eficienta, care scade doar marginal atunci cand urcam de la 80% la 100% incarcare.

La capitolul racire, ventilatorul Fluctus de 120mm s-a dovedit extrem de silentios, functionand la 800 RPM la 80% incarcare si depasind 1000 RPM doar in full load. In plus, temperaturile interne sunt foarte bine controlate, cu un delta T de doar 6.6°C in Overload, ceea ce subliniaza eficienta energetica ridicata si designul bine optimizat al sursei. Per total, ENDORFY Supremo FM6 Gold 850W se impune ca o sursa bine construita, eficienta si capabila, oferind performante comparabile cu modelele din segmente de pret mai inalte. Momentan, nu avem un pret comunicat pentru Romania, insa Supremo FM6 Gold 850W se gaseste deja in alte tari din Europa la un pret de aproximativ 120€, ceea ce ii ofera un raport pret/performanta de invidiat.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: