Review – Seasonic FOCUS GX-1000 ATX 3.0
Concluzii
Seasonic FOCUS GX-1000 ATX 3.0 se gaseste deja in magazinele din tara noastra la un pret de aproximativ 1000 lei, cu 100 lei mai putin decat VERTEX GX-1000. Daca cei 2 ani in plus la garantie, un ripple mai redus si o eficienta marginal mai ridicata merita acesta diferenta este la latitudinea fiecaruia, insa oricare dintre aceste surse fac cinste numelui Seasonic si sunt perfect compatibile cu standardul ATX 3.0. Sursa testata astazi, FOCUS GX-1000 ATX 3.0, are un pret de comercializare in general mai ridicat decat restul competitorilor insa performanta aratata intr-un format compact este ceva nemaintalnit pana astazi. Iese in evidenta stabilitatea rail-ului principal de +12V masurata la 0.17%, o valoare pe care am vazut-o doar la PRIME PX-1600 ATX 3.0, VERTEX GX-1000 a inregistrat aproape de 2 ori mai mult (0.33%).
Departamentul de R&D al celor de la Seasonic lucreaza in permanenta iar acest lucru se vede atat pe partea de retail cat si pe cea de OEM / ODM, unde intalnim electronica lor pe implementari de la producatori ca ASUS, DeepCool, Corsair sau Phanteks. Cele mai recente surse ATX 3.0 de la Seasonic au un comportament excelent, dand dovada de maturitate si aratand imbunatatiri fata de prima generatie (VERTEX). PRIME ATX 3.0 si FOCUS ATX 3.0 sunt foarte aproape ceea ce s-ar astepta consumatorii sa primeasca atunci cand cumpara o sursa ATX 3.0 de ultima generatie, departe de topologii ATX 2.x resapate si cu alta eticheta, precum vedem la anumiti producatori de pe piata.
Cu o garantie de 10 ani si un format compact cu o adancime de doar 140mm, Seasonic FOCUS GX-1000 ATX 3.0 vine cu comportament electric peste segmentul de piata in care se afla, o rezerva de putere de peste 30% dar si cu garantia unei functionari silentioase multumita ventilatorului de 135mm cu lagar FDB, dar si a controller-ului atent calibrat. Desi in trecut am mai comentat pe ici pe colo la unele lansari de surse Seasonic, odata cu modelele ATX 3.0 nu am mai avut ce sa zic si sunt extrem de curios sa vad cum arata noile modele ATX 3.1. Posibil sa le vedem la CES sau Computex 2024 – astept cu nerabdare!
Comentarii
“FOCUS beneficiaza de o garantie de 10 ani si o constructie compacta cu o adancime de doar 140mm in timp ce VERTEX vine cu 12 ani garantie si o adancime de 160mm.”
Doar dimensiunea e valabila.
Eu la Vertex tot 10 ani am primit garantie!
Unitatile initiale de Vertex au fost vandute cu 10 ani garantie insa apoi aceasta a fost crescuta la 12 ani. Mai multe detalii gasesti aici:
https://seasonic.com/news/vertex-series-warranty-upgraded-to-12-years-2/