Review – Seasonic PRIME PX-2200 ATX 3.1

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 23 September, 2024.

Concluzii

 

Seasonic PRIME PX-2200 ATX 3.1 devine un punct de referinta in segmentul surselor de alimentare cu putere ridicata, oferind performante de top, precum si o rezerva de putere impresionanta. Cu o eficienta certificata 80PLUS Platinum, deseori depasita, PX-2200 ofera o stabilitate remarcabila a tensiunilor si demonstreaza ca este construita pentru a sustine chiar si cele mai solicitante configuratii, cum ar fi cele cu multiple GPU-uri.

In testele noastre, Seasonic PRIME PX-2200 ATX 3.1 a excelat prin stabilitatea tensiunilor, variatiile fiind minime chiar si in conditii de incarcare maxima. De exemplu, 0.25% pentru +12V la o sarcina de 2200W este cu adevarat impresionant. In plus, in testul de overload, sursa a depasit cu 23% puterea nominala, ajungand la o putere totala de 2703W, mentinand in acelasi timp o tensiune stabila de 11.99V pe rail-ul de +12V, ceea ce dovedeste robustetea si calitatea constructiei.

Controlul hibrid al ventilatorului, care permite o functionare pasiva pana la o incarcare de aproximativ 40% (~900W), impreuna cu ventilatorul FDB de 135mm, fac din PX-2200 o sursa deosebit de silentioasa, mai ales avand in vedere puterea nominala ridicata. Zgomotul ripple extrem de scazut, masurat la doar 8-9mV in utilizare normala si maxim 13mV in conditii de overload, subliniaza performanta electrica exceptionala a acestei surse.

Cu un pret comunicat de 579.90€ (TVA inclus), Seasonic PRIME PX-2200 ATX 3.1 este o sursa impresionanta din toate punctele de vedere. Aceasta sursa ofera o combinatie unica intre putere, silentiozitate si eficienta energetica, toate sustinute de o garantie extinsa de 12 ani.

Este putin probabil sa putem satura PX-2200 folosind o singura placa video intr-un scenariu de utilizare normala, insa o gama larga de utilizatori au nevoie de o sursa fiabila de alimentare capabila sa sustina workstation-uri orientate spre AI computing, AI drawing si task-uri de edge computing. Seasonic PRIME PX-2200 ATX 3.1 ne poate ajuta chiar si in overclocking-ul pe azot lichid al unui RTX 4090 sau al unui RTX 5090, eliminand astfel moda folosirii a doua surse pe acelasi sistem.

Nu in fiecare zi testezi o sursa la care te opresti doar cand depasesti puterea inscrisa pe eticheta cu 500W. Probabil ca as mai fi scos 100W, insa cablul de alimentare si prelungitorul ajunsesera sa se incinga. Cum pot rezuma intr-un cuvant PRIME PX-2200 ATX 3.1? Simplu: tanc!

 

 

Comentarii

6 comentarii la: Review – Seasonic PRIME PX-2200 ATX 3.1

  1. razvan mihai a scris pe:

    Intotdeauna mi-a placut Seasonic, am avut diverse surse de la ei de-a lungul timpului
    merg pe gold minim, platinum de preferat si nu am intampinat nicio problema cu ele!
    Asta pare ceva sursa de 2 4090/5090 si cu rezerva de putere generoasa!

  2. Vasile a scris pe:

    Ce monstru de sursa! E ca un Ferrari pentru noi muritorii de rand insa multumim pentru review!

  3. Diorduc a scris pe:

    Multumesc pentru articol!

    O bestie de sursa… Seasonic nu dezamageste cand vine vorba de calitate!

  4. Popa Vlad a scris pe:

    Nici nu stiam ca sunt surse atat de puternice pentru un utilizator de rand.

  5. idbaghera a scris pe:

    O adevarata bestie, Seasonic nu se dezminte

  6. doru_bm a scris pe:

    Acum mai bine de 15 ani mi-am luat cea mai puternica sursa de pe vremea aceea (1250W ) de la Enermax, o sursa care o am si merge excelent si in ziua de azi si care sincer nici nu o aud… Acum avem surse de 2200W 🙂

    Seasonic, in ziua de azi este echivalentul la premium …

    In plus, ce-mi place la aceasta sursa este ca la incarcari “normale” de pana la 900W, adica chiar si la un procesor si placa video de varf …aceasta este muta, deci zero zgomot… 🙂
    Cablurile nu prea sunt pe gustul meu la noile Seasonic, dar na …:)

Lasa-ne un comentariu: