Decernarea European Hardware Awards 2021
European Hardware Awards 2021
Anul trecut va povesteam cu un amestec de tristete, dezamagire si speranta, ca am fost nevoiti sa organizam decernarea celei de-a 6-a editii a premiilor European Hardware Awards online, datorita impactului avut de pandemie asupra calatoriilor internationale. Nutream atunci sperante ca anul acesta va fi diferit, ca ne vom vedea din nou in Taiwan, in cadrul Computex-ului, insa, din pacate acest lucru nu s-a adeverit, drept urmare cea de-a 7-a editie a premiilor European Hardware Awards are loc tot online, iar noi privim cu speranta catre 2022. Poate pana atunci… cine stie.
Asa cum stiti, nominalizarile pentru European Hardware Awards au inceput in prima parte a anului, finalistii fiind anuntati in prima saptamana din Mai, iar in saptamanile care au urmat, peste 100 dintre cei mai experimentați editori din lume au votat asupra produselor pe care le-au considerat “Cel mai bun dintre cele mai bune” pentru anul 2021.
European Hardware Awards a fost infiintata cu 7 ani in urma, de catre Hardware Upgrade din Italia, Geeknetic din Spania, PurePC din Polonia, KitGuru din Marea Britanie, HardwareLuxx din Germania, Hardware.Info din regiunea Benelux, LAB501 din Romania si CowCotLand din Franța, iar anul trecut ni s-au alaturat colegii de la IO Tech, din Finlanda, reprezentând țările nordice.
De atunci, am organizat in fiecare an atat European Hardware Awards, unde editorii celor 9 publicatii voteaza cele mai bune produse ale anului, cat si Community Awards, unde cititorii nostri au ocazia sa isi spuna parerea. Mai mult decat atat, in fiecare an organizam sondajul “Preferintele cititorilor”, pentru a vedea care sunt subiectele care va intereseaza pe voi, cei care ne cititi.
Ei bine, dupa 5 luni de nominalizat si votat, astazi a venit momentul sa anuntam caștigatorii European Hardware Awards 2021!
Comentarii
Ar trebui sa existe si rubrica “Best Price” RTX 1080Ti 1200coco 🙂