AORUS GeForce RTX 5060 ARI 8G & B850 AORUS Elite-P Ice – Meet ARI

Scris de: , in categoria: Placi de baza, Placi video, in 7 October, 2026.

Prezentare

 

Placa video este cel putin la fel de simpatica, ARI fiind prezenta pe backplate-ul metalic, intreaga schema coloristica ducandu-te cu gandul la… pufosenie. Tehnic vorbind insa, avem de-a face cu una dintre cele mai solide implementari de RTX 5060 pe care le-am testat pana acum, echipata cu un sistem de racire Windforce supradimensionat, alcatuit din 3 ventilatoare Hawk de 100mm diametru, o baza de cupru de dimensiuni generoase, 4 heatpipe-uri si doua radiatoare masive din aluminiu. Lagarul ventilatoarelor este uns cu nano lubrifiant de grafen, pentru o durata de viata prelungita a acestora, in timp ce contactul intre baza de cupru, VRM si RAM este realizat cu ajutorul unui gel termoconductor utilizat de obicei in domeniul serverelor.

Avem de-a face cu un sistem de racire de tip screen-cooling, aerul fiind impins efectiv prin radiator, pe mai bine de jumatate din suprafata. Desigur, avem de-a face cu doua profile de BIOS, Performance si Silent, profilul implicit, pe care este setata placa din fabrica fiind profilul Performance. Iluminarea RGB este prezenta la locul ei, la fel ca si conectorul 16 pin echipat cu un led de stare, pozitionat inspre partea din spate a PCB-ului. Daca acesta este aprins, inseamna ca placa video nu este conectata la cablul de alimentare, iar daca acesta clipeste, inseamna ceva nu este in regula (sursa nu ofera suficienta putere, cei 4 pini de feedback nu comunica cu sursa, s.a.m.d.). Cand acesta este stins, inseamna ca totul functioneaza cum trebuie.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: