Review – ASUS TUF Gaming GeForce RTX 5060 Ti 16G

ASUS TUF Gaming GeForce RTX 5060 Ti 16G
Placile video sunt probabil unele dintre cele mai importante componente pe care le testam pe site, drept urmare fiecare lansare este tratata cu seriozitate, chiar daca uneori exista diversi factori externi care pot stirbi entuziasmul pasionatilor, cum ar fi lipsa stocurilor sau preturile scapate de sub control. Chiar si asa insa, din punct de vedere tehnic, in momentul in care testezi o implementare de referinta lucrurile stau cat se poate de simplu.
Pe de alta parte, cand nu exista implementare de referinta, dar ai 5 placi grafice de testat, lucrurile sunt putin mai complicate. Nu pentru ca ai mai mult de testat, asta este destul de simplu si logic, bai mai mult decat atat, esti curios sa vezi care e diferenta intre implementari.
Cel mai complicat aspect in acest caz este redactarea articolelor, in special a introducerii si incheierii, pentru ca, pana la urma, discuti despre acelasi produs, de mai multe ori. Da, implementarea este diferita, in sensul ca ai alt sistem de racire si alt PCB, dar nucleul este acelasi, performanta este in linii mari aceeasi si pretul este cat de cat in aceeasi zona.
Din acest motiv, unele dintre articolele de astazi mi-au dat ceva bataie de cap, deoarece aveam impresia ca am de scris de mai multe ori despre acelasi subiect. Din fericire, nu este cazul articolului de fata, pentru ca in acest caz am introdus un element in plus si anume overclocking-ul. Si va rog sa ma credeti… RTX 5060 Ti are potential de overclocking, nu gluma!
Comentarii