Review – MSI GeForce RTX 4060 Ventus Black 2X
Concluzii
Daca arata ca un economat, merge ca un economat si vorbeste ca un economat… inseamna probabil ca este un economat, nu-i asa? Si daca in urma cu doi ani eram usor dezamagiti de faptul ca RTX 3060 oferea performante similare cu RTX 2070, prin comparatie cu anii anteriori, cand RTX 2060 intrecea GTX 1070Ti si GTX 1060 intrecea GTX 970, ce as putea spune acum despre RTX 4060, care nu este nici macar in stare sa depaseasca RTX 3060Ti?
Practic, era o vreme cand placile grafice din seria x60 tindeau spre performanta placilor din seria x80 din generatia anterioara. Nu reuseau intotdeuna sa o si atinga, insa asta parea ca este nazuinta micilor nuclee accesibile, adica placile video pe care le folosesc probabil marea majoritate a utilizatorilor.
Ei bine dragilor, se pare ca acele vremuri s-au dus, progresul tehnologic fiind oferit acum cu pipeta. Ce-i drept, probabil ca este vorba strict despre nomenclatura, pentru ca daca RTX 4070 ar fi fost denumita RTX 4060Ti si RTX 4060Ti ar fi fost denumita RTX 4060, iar RTX 4060 s-ar numi RTX 4050Ti, asa cum este de altfel performanta pe care o ofera, nimeni nu ar fi avut o problema cu asta.
Cei de la Nvidia au avut insa o alta parere, RTX 4060 fiind probabil cea mai cuminte si conservatoare placa din seria x60 lansata ultimii 7 ani. Ce-i drept, are si cateva avantaje, cum ar fi dimensiunea extrem de compacta, consumul minuscul si prezenta celor mai noi tehnologii Nvidia, in speta DLSS 3.0, a opta generatie de encoder NVIDIA (NVENC) si suport pentru AV1. Iar daca pretul recomandat de 1639 RON va fi respectat de magazine, este mai ieftina decat RTX 3060Ti, aceasta fiind comercializata in momentul de fata pentru preturi cuprinse intre 1877 RON si 2900 RON.
La capitolul MSRP nici nu are rost sa discutam, pentru ca RTX 3060Ti a fost lansata (teoretic) la 399 USD, in timp ce MSRP-ul pentru RTX 4060 este 299 USD, insa nu trebuie sa uitam ca atunci ne aflam in plina criza a crypto-mining-ului, pe cand acum am scapat, slava Domnului, de aceasta maladie.
Cert este ca in momentul de fata, daca placa va fi listata in magazine la pretul recomandat de producator, putem discuta despre un upgrade accesibil pentru cei care inca folosesc GTX 960, GTX 1060 sau RTX 2060, ba poate chiar si pentru cei care au RTX 3060 si vor sa beneficieze de un spor de performanta in jocurile care suporta DLSS 3.0. Personal insa, cred ca ar fi trebuit sa se numeasca RTX 4050Ti.
Comentarii