Review – be quiet! Light Loop IO LCD 360mm

Scris de: , in categoria: Racire, in 11 August, 2026.

IO Center

 

IO Center este aplicatia prin intermediul careia controlam ecranul, iluminarea ARGB, pompa si ventilatoarele lui Light Loop IO LCD 360mm. Aceasta detecteaza automat componentele compatibile, nu necesita crearea unui cont si poate fi utilizata fara o conexiune permanenta la internet. Hardware Monitor reuneste temperaturile, frecventele, gradele de incarcare si turatiile componentelor intr-o interfata configurabila, oferind o imagine de ansamblu asupra functionarii sistemului.

Din Screen Setup putem personaliza ecranul folosind imagini, GIF-uri, clipuri video sau continut preluat de pe Giphy. Peste fundal pot fi suprapuse informatii furnizate de senzori, texte, ceasuri, date despre continutul media redat sau un vizualizator audio. Meniul Illumination controleaza LED-urile ARGB integrate in blocul pompei si ventilatoare. Avem la dispozitie efectele Static, Color Wave, Tornado, Breathing, Temperature si Screen Sync, iar zonele de iluminare pot functiona independent sau sincronizat.

Cooling Setup reuneste optiunile pentru controlul pompei si ventilatoarelor. Modul PWM transmite comenzile primite de la placa de baza, modul General ofera profilurile Quiet si Performance, iar modul PID ajusteaza automat turatiile pentru mentinerea unei temperaturi tinta a lichidului. Cooling Studio permite configurarea curbelor personalizate, controlul separat al componentelor si gruparea ventilatoarelor in functie de rolul acestora in sistem.

Profilurile de racire, efectele de iluminare si fundalurile selectate pot fi salvate in memoria controller-ului, astfel incat setarile sa ramana active fara ca IO Center sa ruleze permanent in fundal. IO Center Web ofera acces la o mare parte dintre aceste functii dintr-un browser bazat pe Chromium, in Windows, macOS sau Linux, fara instalarea unei aplicatii dedicate. Exista totusi cateva limitari, Hardware Monitor, Microsoft Dynamic Lighting, Screen Sync, iluminarea dependenta de temperatura, overlay-urile dinamice si Cooling Studio fiind disponibile exclusiv in aplicatia desktop.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: