Accesorii pentru overclocking extrem – acum in magazine
In vremuri de mult apuse, o mana de pasionati isi foloseau inventivitatea si pasiunea pentru a compensa lipsa de resurse. Astfel, din tevi de cupru, din resturi, acestia realizau primele containere destinate racirii componentelor principale ale calculatorului cu azot lichid sau gheata carbonica. De atunci au trecut multi ani, si din ce in ce mai multi pasionati au apucat aceasta cale a overclocking-ului extrem. Evident, uneltele folosite au fost perfectionate, ajungandu-se in ziua de astazi la o larga varietate de tuburi pentru azot, pentru procesor, placa video sau chipset. Mai mult decat atat, disponibilitatea acestora este ridicata, existand o serie intreaga de producatori in randul pasionatilor. In zilele noatre, pot fi achizitionate astfel de unelte din SUA, Germania, Polonia s.a.m.d. Cu toate acestea, vorbim despre persoane fizice, pasionati, care isi pun creeatiile la dispozitia colegilor pasionati. Ei bine, iata ca piata overclocking-ului extrem a atras si companii care isi lanseaza propria linie de produse. O astfel de companie este Koolance, care a lansat in urma cu ceva vreme un tub pentru racirea cu azot a placilor video, iar astazi au anuntat disponibilitatea unui model destinat procesorului. Sa vedem despre ce este vorba…
.
Koolance CPU-LN2 Liquid Nitrogen Evaporator
Tubul destinat racirii procesorului cu azot lichid sau gheata carbonica se incadreaza in categoria “semi-solid”, adica este alcatuit din doua parti, baza fiind construita din cupru nichelat, iar extensia din acetal. Sistemul de prindere este compatibil cu majoritatea socket-urilor aflate inca in uz, adica LGA 1366, LGA 775, LGA 771, socket 478, socket 603, socket 604, pentru Intel, respectiv socket AM3, AM2+, AM2, 939, 940, 754 pentru AMD. Tubul masoara 60mm in diametru, 200mm inaltime, cantareste 1,58KG si poate fi achizitionat de pe site-ul producatorului pentru suma de 144,99$.
.
Koolance VID-LN2 Liquid Nitrogen Evaporator V2
Lansat cu ceva timp in urma, container-ul destinat racirii placii video este in mare o clona ieftina dupa produsele lui k|ngp|n, respectiv Tek 9 5.0. Tubul este construit dintr-o baza de cupru si o extensie din acetal, are dimensiunile 178x67x29mm si cantareste 0,794Kg. Lista de placi video compatibile este destul de vasta, incluzand seriile 48xx de la ATI, inclusiv 4870X2, pentru care este necesara achizitionarea a doua astfel de tuburi, respectiv seria 2xx de la Nvidia, inclusiv GTX 295. Pretul este identic cu al modelului destinat procesoarelor, adica 144,99$.
.
Pe de o parte, productia de serie si comercializarea de catre un site renumit a acestui tip de produse reprezinta o veste buna pentru overclockeri, fiind un bun indicator al importantei pe care latura extrema a overclocking-ului a capatat-o in cadrul pietei. Mai mult decat atat, pentru un incepator care nu are cunostiintele necesare achizitionarii unor modele cu adevarat “profesioniste”, reprezinta o ocazie de a intra in posesia unui astfel de sistem de racire, contra unor sume destul de mici, raportate la pretul tuburilor folosite de entuziasti. Din pacate insa, pretul scazut se datoreaza folosirii unor solutii putin agreeate de entuziasti, cum ar fi constructia extensiilor din acetal, in loc de aluminiu. Per total tuburile celor de la Koolance nu arata rau si pot reprezenta o varianta pentru un incepator, dar din ceea ce am vazut pana acum nu se ridica la inaltimea produselor manufacturate de entuziasti decat din punct de vedere al aspectului estetic. Pe langa aceasta, copierea unui design ( k|ngp|n Tek 9 5.0) pentru a produce un produs vandut pe scara larga este cel putin discutabila, ca sa nu spun lipsita de etica.
Comentarii