CES 2020 – Lenovo anunta Yoga Slim 7, Legion Y740S si ThinkPad X1 Fold

Scris de: , in categoria: Stiri, in 11 January, 2020.

Lenovo

 
Ehehe, dragii mei, cand activezi in industria asta de atat timp ca subsemnatul, ai avut cu siguranta mai multe ocazii de a simti un oarecare nivel de satisfactie, legat de realizari personale, rezultate obtinute in benchmark-uri, modul in care ai abordat o lansare, sau faptul ca un producator a utilizat feedback-ul tau in lungul drum de la concept la produs. Oferim feedback producatorilor de mai bine de o decada. Si uneori acesta este aplicat, alteori nu, dar de fiecare data simtim aceeasi satisfactie in momentul in care asistam la nasterea unui produs, in dezvoltarea caruia am jucat si noi un rol, oricat de mic.

Este si cazul unor dintre produsele pe care Lenovo le-au lansat, sau le vor lansa anul acesta. Daca va mai aduceti aminte, in Noiembrie 2018 participam la prima editie The Council, in Beijing, urmand ca in primavara lui 2019 sa facem acelasi lucru in Carolina de Nord. Im ambele cazuri am vazut versiuni alfa sau beta pentru produse care vad lumina zilei astazi, sau vor fi lansate mai tarziu, pe parcursul anului. Si de fiecare data ne-a parut rau ca nu am putut impartasi cu voi ce am vazut acolo. Dar, pana la urma, acestea sunt conditiile – nu poti sa participi la dezvoltarea unui produs in faza alfa si sa si vorbesti despre el.

Ei bine, pe 6 Ianuarie Lenovo au lansat in cadrul CES 2020 cateva dintre modelele cu care noi ne jucasem de mult, chiar in 2018 in anumite cazuri. Luati de exemplu Lenovo Legion Y740S, un notebook de gaming in haine de ultrabook. Adica un notebook think and light, echipat cu procesoare Intel Core i9 din cea de-a 10-a generatie, cu o diagonala de 15.6″ si o greutate de 1.9Kg. Cum este posibil acest lucru? Pai… este destul de simplu… Lenovo Legion Y740S este in esenta un ultrabook, un dispozitiv usor si subtire, care nu este dotat cu o solutie grafica dedicata. Dar… poate fi livrat impreuna cu Lenovo Legion BoostStation, adica o unitate eGPU, compatibila cu cele mai noi placi grafice de la Nvidia si AMD. Manager by day, gamer by night.

Iar pentru cei care doresc sa utilizeze puterea unei unitati eGPU si in alte scopuri decat gaming, exista si “Lenovo Legion Y740 Laptop Studio Edition powered by NVIDIA RTX GPUs and Studio Drivers”, adica acelasi produs, dar certificat RTX Studio, pentru artistul digital din tine. Partea buna? Legion Y740S porneste de la 1099 USD, in timp ce Lenovo Legion BoostStation poate fi achizitionat fara placa video, pentru 249.99 USD, sau impreuna cu un RTX 2060 / AMD Radeon RX 5700 XT.

Un alt produs pe care am avut sansa sa il vad in stadiul alfa este Lenovo ThinkPad X1 Fold – ganditi-va la un telefon pliabil si aplicati asta la un notebook. Acesta poate fi utilizat ca un notebook cu doua display-uri, ca o tableta gigantica, sau ca un AIO, cu ajutorul unui combo tastatura / mouse conectate pe Bluetooth. ThinkPad X1 Fold va fi disponibil la mijlocul anului, pentru un pret de pornire de 2499 USD.

Pe langa cele doua notebook-uri in format atipic, Lenovo au mai anuntat si Lenovo Yoga 5G, echipat cu un procesor Qualcomm® Snapdragon 8cx 5G si conectivitate 5G, precum si Lenovo Yoga Slim 7, disponibil in versiuni de 14″ (14m.9m si 1.55g) sau 15″, in configuratii AMD Ryzen 4xxx sau Intel Core 10th Gen.

De altfel, Yoga Slim 7 a fost singurul produs care a fost prezent pe scena atat in conferinta celor de la AMD, cat si in conferinta celor de la Intel, alaturi de ThinkPad X1 Fold. Parca… 2020 suna ca un an bun pentru achizitia unui nou notebook, nu-i asa?

 

Comentarii

Un comentariu la: CES 2020 – Lenovo anunta Yoga Slim 7, Legion Y740S si ThinkPad X1 Fold

  1. Cristi a scris pe:

    “cateva dintre modelele cu care noi ne jucasem de mult” … corect este “jucaseram” nu “jucasem” si “demult” nu “de mult”; in rest e bine, nota 10 pentru continutul articolelor, tineti-o tot asa!

Lasa-ne un comentariu: