Detalii despre Nvidia GT218
Zvonuri despre primul chip video realizat de Nvidia cu ajutorul finetii procesului tehnologic pe 40nm au tot aparut de-a lungul timpului. Totusi, anumite clarificari asupra acestui subiect s-ar parea ca au intervenit numai in urma cu foarte putin timp…
Editorii site-ului VR-Zone au argumente potrivit carora GT218 va fi primul procesor grafic beneficiar al amintitului proces de fabricatie. Primele modele de placi grafice bazate pe GT218 sunt asteptate in martie, odata cu derularea CeBIT-ului, pentru ca vanzarile oficiale sa inceapa din luna urmatoare. Cu alte cuvinte, pregatirile pentru lanasarea noilor produse Nvidia sunt in plina desfasurare. Sursa localizata in Singapore ne ofera chiar si imaginea schitata a unei placi video dotata cu viitorul chip pe 40nm…
Fireste ca urmeaza suita obisnuita de detalii tehnice: placa video poarta numele de cod D10M1-30, urmeaza design-ul oferit de PCB-ul (Printed Circuit Board) P692 si va utiliza un procesor video GT218. Frecventa de lucru a nucleului GT218 este cotata la 550 MHz, iar frecventa procesoarelor de shader este de 1375 MHz. Destinat sa inlocuiasca actualul G98, viitorul GPU entry-level de la Nvidia isi va dubla numarul de stream processors, ajungand la 32 (tot atatea ca si GeForce 9500 GT). Pe o astfel de placa video isi vor putea face loc 512 MB de memorie DDR3 (nu GDDR3) cu frecventa nominala de 800 MHz si cu o interfata pe 64 biti. Placa grafica va avea lungime redusa (low-profile), va fi vaduvita de conectorul MIO necesar realizarii unor configuratii fizice de tip SLI, insa va beneficia de iesiri de tip DVI si DisplayPort.
S-ar parea ca pe baza chip-ului GT218 vor fi propuse cateva produse diferite, insa care va fi pozitionarea acestora printre celalte solutii video inca nu se stie cu exactitate. Totusi, daca tinem seama de prezenta bus-ului pe 64 biti, precum si de celelalte caracteristici, ne-am putea astepta la performante intermediare, situate intre cele afisate de o placa video GeForce 9400 GT si una 9500 GT. Iar toate acestea pentru un pret (speram noi) rezonabil si cu un consum derizoriu (in jur de 22W), ultima specificatie fiind dorita ca urmare a adoptarii procesului tehnologic pe 40nm. In fine, sa ne reamintim ca GT218 va fi primul chip dintr-o noua familie care va include, printre altele, GT212 (inlocuitorul actualului G92), GT214 (G94) sau GT216 (G96).
Comentarii