Kingston Technology lanseaza kit-ul HyperX cu cea mai mare capacitate de pe piata: 24GB

Scris de: , in categoria: Stiri, in 9 January, 2010.

Ce poti face in zilele noastre cu 5000 RON (50.000.000 lei vechi)??? Poti achizitiona 5000 de iaurturi Danone Nutriday Natur, sau 5000 de franzele. Poti dota 3 clase de scoala primara cu rechizite pentru un an. Poti face 50 de copii nevoiasi sau 50 de batrani dintr-un azil fericiti cu ocazia Craciunului. Revenind la IT, poti cumpara un sistem destul de bine pus la punct, ba chiar si un monitor de 22″ pe langa. Poti cumpara un Intel Core i7 980X (cand se va lansa, evident), si o placa de baza LGA 1366. Poti cumpara doua HD 5970 si iti mai ramase si de un suc, sau poti cumpara 3 x HD 5870 si poti ramane cu bani de inca un suc. Nu are sens sa continuam aceasta lista, este evident ca poti face destul de multe cu aceasta suma, atat in domeniul IT cat si in afara lui. Ei bine, cei de la Kingston s-au gandit ca nu ar strica sa lanseze un kit de memorii care sa coste aproximativ 5000 RON, asa ca au luat 6 stick-uri de 4GB, le-au testat indelung pentru a asigura compatibilitatea cu majoritatea placilor de baza si cu majoritatea procesoarelor pe socket LGA 1366, si uite asa avem acum un motiv in plus pentru a cheltui 5000 RON, motiv numit KHX1600C9D3K6/24GX.

.

.

Kitul de 24GB este certificat DDR3 1600, latentele folosite fiind 9-9-9-27, pentru un voltaj de 1.65v,  si este destinat platformelor Intel Core i7 LGA 1366. Varianta KHX1600C9D3K4/16GX are “numai” 16GB, si este destinata platformelor LGA 1156 (Intel Core i5/i7), functionand in aceeasi parametrii ca si kitul destinat platformei LGA 1366.

Evident, suma ceruta pentru un kit de memorii ni se poate parea pe buna dreptate exagerata, insa acest aspect se datoreaza dificultatii obtinerii chip-urilor de o anumita densitate, necesare pentru a echipa stick-urile de 4GB.  In momentul de fata, fabricarea acestor chip-uri este destul de scumpa, motiv pentru care stick-urile de 4GB nu sunt foarte populare pe piata, datorita pretului final foarte ridicat. Poate, intr-un viitor apropiat, folosind noi tehnologii de fabricatie pe 55 sau 40nm, acest neajuns va fi inlaturat si vom avea kituri de RAM de mare densitate la un pret / GB comparativ cu kiturile alcatuite din stick-uri de 2GB. Pana atunci insa, kiturile de memorie de 16 sau 24GB sunt destinate unei categorii foarte restranse de entuziasti.

Pentru a ne face o idee mai buna despre utilitatea acestor kituri de memorie, cei de la Kingston ne-au pus la dispozitie aceste clipuri.

Comentarii

Un comentariu la: Kingston Technology lanseaza kit-ul HyperX cu cea mai mare capacitate de pe piata: 24GB

  1. tare ideea cu 5000 de ron, dar ce scot astia de la kingston e genial.

Lasa-ne un comentariu: