Prezentare – be quiet! Shadow Base 800 FX

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 21 November, 2023.

be quiet! Shadow Base 800 FX

 

La sfarsitul lunii August producatorul german be quiet! anunta oficial introducerea unei noi serii de carcase in portofoliul sau, mai exact Shadow Base. Primul model al seriei poarta numele de Shadow Base 800, acesta venind in 3 variante ce dispun de panouri frontale optimizate pentru airflow si ofera un spatiu interior suficient de generos incat sa poata acomoda cu usurinta radiatoare de 420mm, placi de baza in format E-ATX dar si placi video de mari dimensiuni, precum NVIDIA GeForce RTX 4090, sau chiar Radeon RX 7900 XTX. Panourile I/O sunt aduse la zi si fac fata cerintelor moderne, iar instalarea unitatilor optice se face toolless. De asemenea, zona sloturilor de expasiune este modulara, acestea rotindu-se cu 90 de grade, iar astfel utilizatorul poate alege sa instaleze placa video in pozitie verticala. Multumita panoului lateral din sticla securizata, pozitionarea VGA-ul pe aceasta axa ne ajuta sa ii oferim mai multa vizibilitate.

Diferentierea intre cele 3 variante ale lui Shadow Base 800 se face in functie de culoare, iluminare dar si de echiparea cu ventilatoare. Astfel avem 2 variante ce include 3 ventilatoare Pure Wings 3 de 140mm dintre care: Shadow Base 800 fiind disponibila doar pe negru si fara iluminare, in timp ce Shadow Base 800 DX ofera si optiunea pe alb si se bucura de iluminare ARGB (2 benzi LED pe panoul frontal) ce poate fi controlata prin intermediul controller-ului ARGB integrat pe panoul frontal, sau prin intermediul unei placi de baza compatibila. Mai departe avem Shadow Base 800 FX, echipata cu 4 ventilatoare Light Wings 140mm PWM, acestea aducand o imbunatatire in materie de airflow, fiind mai silentioase si aducand extra iluminare ARGB carcasei. Aceasta variata beneficiaza si de un hub ARGB/PWM ce poate acomoda pana la 8 dispozitive.

In paginile ce urmeaza vom arunca o privire mai atenta asupra lui Shadow Base 800 FX White, aceasta fiind varianta cu cele mai multe optiuni, dar si cea mai costisitoare (1140Lei, in timp ce Shadow Base DX costa in jur de 945Lei iar Shadow Base 800 costa 845Lei). In final, vreau sa adaug ca modelul Shadow Base 800 beneficiaza de o garantie de 3 ani din parte producatorului.

 

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: