Prezentare – Corsair AIR 5400 LX-R RGB – Prima carcasa triple-chamber

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 31 October, 2025.

Corsair AIR 5400 LX-R RGB

 

Corsair reuseste sa atraga din nou atentia tuturor prin intermediul seriei AIR 5400, denumire adusa ca un omagiu seriei de carcase dual-chamber Air 540 (din 2013). Asadar, in cadrul noii serii AIR 5400 vom regasi un design nou, ergonomic si functional, ce abordeaza in principal imbunatatirea performantei termice a tuturor componentelor cheie, prevenind totodata transferul de caldura intre acestea. Practic, avem de-a face cu un design triple-chamber, care presupune impartirea interiorului carcasei in trei camere separate, fiecare fiind dedicata unei grupe de componente.

Astfel, in partea din spatele tray-ului placii de baza avem o camera frontala izolata de restul sistemului, destinata racirii procesorului (conceputa pentru un radiator cu dimensiuni de pana la 360 mm), in timp ce partea posterioara este rezervata sursei de alimentare si unitatilor de stocare; camera centrala ramane ca si pana acum dedicata componentelor principale ale sistemului, precum placa de baza si placa video. Aceasta recompartimentare asigura accesul tuturor componentelor la aer rece: radiatorul frontal trage aer direct din exterior prin masca metalica frontala, placa video si VRM-ul placii de baza primesc prin podeaua camerei centrale un flux de aer concentrat si canalizat de 2 masti din plastic in forma de palnie, in timp ce sursa de alimentare are propria zona de captare integrata in panoul lateral al carcasei.

Corsair a adus imbunatatiri chiar si in ceea ce priveste design-ul exterior al seriei AIR 5400, aceasta dispunand de doua panouri din sticla securizata ce vin cu un sistem de deschidere tip “french doors” si au o folie de siguranta anti-spargere preaplicata. Pentru design-ul panoului lateral din sticla securizata, producatorul a ales sa reduca din latimea sasiului (unde se afla in mod normal ventilatorul din spate) si sa curbeze panoul lateral din sticla securizata suficient cat sa acopere “coltul” lipsa al carcasei, astfel incat in final sa avem un unghi mult mai amplu de vizibilitate asupra interiorului. Asadar, avem o vedere panoramica tridimensionala asupra sistemului: frontala, din lateral, dar si din spate.

Seria AIR 5400 este disponibila in doua variante, dupa cum urmeaza: AIR 5400 RS-R si AIR 5400 LX-R RGB. Modelul RS-R reprezinta varianta de baza si vine echipata cu trei ventilatoare Corsair RS120-R ARGB PWM Reverse si fara sistem iCUE LINK inclus, aceasta fiind destinata utilizatorilor care prefera sa-si controleze ventilatoarele prin placa de baza sau controller separat, sau care au un buget ceva mai limitat. In schimb, varianta LX-R RGB vine dotata cu trei ventilatoare Corsair LX120-R RGB Reverse si include in pachet iCUE LINK System Hub, oferind astfel din fabrica toata infrastructura pentru o solutie integrata de racire si iluminare gata de utilizare si compatibila cu ecosistemul Corsair.

Mai departe vom vorbi concret despre Corsair AIR 5400 LX-R RGB, urmand sa parcurgem impreuna, atat in detaliu, cat si practic, aceasta abordare tricamerala prin evaluarea performantei termice folosind un sistem AMD construit in jurul unui procesor Ryzen 9 9900X si al unui AIO high-end compatibil cu platforma iCUE LINK.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: