Review – FSP Hydro G PRO 1000W
Concluzii
FSP Hydro G PRO 1000W este un refresh al seriei Hydro G PRO, menit sa aduca suport pentru ATX 3.0 si PCIe Gen 5, prin includerea unui conector nativ 12VHPWR, evitand astfel problematicele adaptoare. O sursa cu suport nativ PCIe Gen 5 este importanta mai ales in viitor, cand noile generatii de placi video lansate nu vor mai putea fi folosite cu adaptoare. Standardul ATX 3.0 presupune ca sursele compatibil sa sustina spike-uri de pana la de 2 ori capacitatea inscrisa pe eticheta, in timp ce pentru placa video conectorul 12VHPWR trebuie sa accepte spike-uri de pana la 3 ori puterea inscrisa pe acesta (150W, 300W, 450W sau 600W). Nu vorbim aici de putere sustinuta, ci de o incercare de segmentare a pietei de surse in functie de placile grafice suportate intr-un mod mai simplu, fara calculatoare de putere sau alte metode empirice. Daca o sursa este compatibila cu standardul ATX 3.0 nu inseamna automat ca este mai buna decat una compatibila cu standardul ATX 2.X sau ca are o rezerva de putere mai ridicata. Avand in vedere modificarile aduse de standardul ATX 3.0, LAB501 nu va modifica metodologia de testare aflata momentan in uz pentru a incorpora teste de raspuns la tranzienti, insa luam in considerare alcatuirea unei incarcari dedicate pentru conectorul nativ de 12VHPWR (pentru sursele care au asa ceva).
Sursa FSP Hydro G PRO 1000W are un pret comunicat de producator de 190 EURO (TVA inclus) si ar trebui sa ajunga in curand si in magazinele din tara noastra, insa trebuie avut atentie sa cumparati noul model ATX 3.0 / PCIe Gen 5 – dintr-un motiv necunoscut modelul vechi are exact acelasi cod (HG2-1000). Comportamentul electric a fost consistent cu cel al unei surse performante 80PLUS Gold si as vrea sa subliniez comportamentul foarte bun al rail-ului +12V, atat in ceea ce priveste stabilitatea (< 1%), cat si ripple-ul de sub 8mV. Modul Eco activat din butonul de pe spatele sursei are ca efect mentinerea modului de functionare pasiv pana la o incarcare de peste 50%, in timp ce pentru fiabilitatea sursei vegheaza indeaproape capacitorii japonezi, ventilatorul cu lagar FDB si garantia de 10 ani. Stabilitatea si ripple-ul rail-urilor minor pe de alta parte lasa de dorit si mi-ar fi placut sa vad un comportamentul mai bun, in special la o sursa ATX 3.0, insa cum mentionam si mai devreme aceasta certificare nu garanteaza si performanta.
Daca vreti sa fiti la curent cu ultimele tehnologii aparute si aveti sau planuiti sa achizitionati o placa video din noua serie atunci FSP Hydro G PRO 1000W este o alegere de luat in considerare, avand in vedere conectorul nativ 12VHPWR care va poate salva de multe neplaceri prin evitarea folosirii adaptorului, ca sa nu mai vorbim de cosmarul wiremanagement-ului. Pretul mi se pare unul de bun simt, mai ales ca avem de-a face cu o sursa cu o putere de 1000W certificata ATX 3.0 si PCIe Gen 5 si nu stam cu emotii referitor la faptul ca noua noastra placa video poate ingenunchea sursa, FSP Hydro G PRO 1000W poate duce fara probleme si noul varf de gama chiar si cea mai gurmanda placa video a momentului, Nvidia GeForce RTX 4090. Frumos, nu?
Comentarii
Un review foarte bun si tehnic, m-a convins sa o achizitionez pentru un sistem nou. Din pacate, nu am gasit acest model ATX3.0 pe stoc, pe nicaieri dar stau la panda. Succes!
Eu am găsit căutând pe Google cu eticheta site:*.ro la un eshop din Bulgaria… sper sa nu-mi tragă țeapă fiindcă aceeași sursă e la preț mai mult decât dublu pe eMag (peste 2k versus sub 1k ron)