Prezentare – AORUS FO27Q3 & AORUS FO27Q2

Scris de: , in categoria: Diverse, in 29 July, 2024.

AORUS FO27Q3

 
In urma cu 21 de ani monitoarele TFT-LCD intreceau pentru prima oara monitoarele CRT din punct de vedere al vanzarilor. 5 ani mai tarziu vedeam primul prototip al unui display LCD cu o rata de refresh ridicata (120Hz) in cadrul evenimentului Nvidia Nvision 2008, iar in 2009 produsul ajungea in retail. Au mai durat 3 ani din acel moment pana la aparitia primelor monitoare cu o rata de refresh de 144Hz, in 2012, un an pana la aparitia primului monitor cu o rata de refresh de 240Hz, in 2013, respectiv 7 ani pana cand primele monitoare cu o rata de refresh de 360Hz au fost anuntate la CES 2020.

Aproximativ in aceeasi perioada, mai precis in 2002, vedea lumina zilei primul prototip pentru un televizor OLED, iar 20 ani mai tarziu isi facea aparitia primul televizor care utiliza tehnologia QD-OLED (Quantum dot – Organic light-emitting diode), aceasta tehnologie ajungand in acelasi an si pe monitoarele desktop. Desigur, am testat unul dintre primele monitoare de 360Hz in momentul in care si-au facut aparitia, fiind vorba despre un display IPS cu rezolutie Full HD, ba chiar si primul monitor de gaming QD-OLED ajuns pe masa noastra de teste, un model curbat, cu rezolutie 3440 x 1440 si o rata de refresh de 175Hz.

Lucrurile au inceput sa devina cu adevarat interesante la inceputul acestui an, cand si-au facut aparitia primele monitoare QD-ELD 4K cu o rata de refresh de 240Hz, respectiv primele monitoare QD-OLED WQHD cu o rata de refresh de 360Hz. Ei bine, despre monitoare 4K / 240Hz v-am povestit deja, unul dintre acestea fiind chiar excelentul AORUS FO32U2P.

Acesta are doi frati mai mici, mai precis AORUS FO27Q3 si AORUS FO27Q2, urmasi spirituali ai primelor doua modele de succes, mai precis AORUS AD27QD (27″, IPS, WQHD, 144Hz) si AORUS FI27Q (27″, IPS, WQHD, 165Hz). Spun asta pentru ca si in acest caz discutam despre monitoare de 27″ cu rezolutie WQHD, insa panoul este QD-OLED, iar rata de refresh este de 240Hz pentru FO27Q2, respectiv un impresionant 360Hz pentru FO27Q3.

Desigur, pentru gamerii super-ultra profesionisti, cu ochi bionici, exista si cateva monitoare Full HD de 24″, cu panouri TN cu o rata de refresh de 540 Hz, ba chiar si un IPS FHD cu o rata de refresh de 500Hz, insa trebuie sa recunoastem ca pentru majoritatea muritorilor de rand, 4K @ 240Hz si WQHD @ 360Hz este cu adevarat impresionant, in special in momentul in care discutam despre panouri QD-OLED. Si cum am testat deja cateva monitoare 4K QD-OLED, inclusiv de la AORUS, haideti sa vedem ce au de oferit AORUS FO27Q3 si AORUS FO27Q2.

 

Comentarii

Un comentariu la: Prezentare – AORUS FO27Q3 & AORUS FO27Q2

  1. Ramona I a scris pe:

    Îmi place foarte mult prezentarea voastră, cred că pe alb da cel mai bine, însă performanța are și un preț pe măsură.

Lasa-ne un comentariu: