Prezentare – MSI MPG 272URX QD-OLED

Concluzii
Inca din momentul in care primele monitoare QD-OLED si-au facut aparitia pe piata, a fost cat se poate de clar ca acest tip de panou reprzinta viitorul pentru gaming, combinatia intre ratele ridicate de refresh la rezolutii mari si latenta semnificativ mai mica decat in cazul panourilor IPS fiind primita cu bratele deschise de catre gameri.
Desigur, panourile de tip OLED s-au confruntat la inceput cu probleme specifice, cum ar fi burn-in, insa fiecare generatie noua de panou aduce din ce in ce mai multe tehnologii pentru a combate astfel de probleme, monitoarele MSI, de exemplu, fiind echipate cu un sistem de racire solid, alcatuit dintr-o foaie de grafen si un heatsink solid, dar si cu sistemul de preventie MSI OLED Care 2.0. Si daca asta nu este de ajuns, atunci garantia de 3 ani pe care MSI o ofera in acest sens ar trebui sa fie.
Pe de alta parte, monitoarele QD-OLED ofera o combinatie fericita intre specificatii, performante, aspect si dotari. Astfel, MSI MPG 272URX QD-OLED ofera o reproducere a culorilor fantastica, un timp de raspuns extrem de redus, cu mult sub orice vedem chiar si in cazul celor mai performante monitoare IPS de pe piata, o rata de refresh ridicata in rezolutie 4K si o imagine care te lasa pur si simplu cu gura cascata.
Da, pentru editare foto cu precizie la cel mai inalt nivel, display-urile IPS inca au avantajul. Dar pentru editare foto/video acasa, pentru filme, dar mai ales pentru gaming, monitoarele QD-OLED sunt pur si simplu exceptionale, iar MSI MPG 272URX QD-OLED nu face exceptie de la aceasta regula.
Comentarii