Șezutul și spătarul sunt de tărie medie, fiind comode si după sesiuni de stat pe scaun de peste 8 ore. Și iată că am ajuns la piesa de rezistență a scaunului, mai precis pernuțele cu care este echipat. Acestea sunt în număr de două (una lombară și una cervicală). Pernuța lombară se prinde de scaun cu două benzi elastice cu sistem cu clic, acesta permițând reglarea pernuței atât pe verticală cât și pe orizontală, pe toată suprafața spătarului. Un alt avantaj al acestui sistem de prindere este ușurința cu care pernuța poate fi dată jos și montată înapoi.

Ea este umplută cu un burete destul de moale, dar care nu e de tipul spumă cu memorie. Personal, fiind mai slab, pernuța lombară mi s-a părut un pic prea groasă și nu mi-am găsit poziția perfectă, așa că m-am înarmat cu un cutter, o foarfecă și multă inițiativă, decupând o bucată groasă de un deget din buretele de umplutură. Activitatea mi-a fost mult ușurată de faptul că ambele pernuțe sunt prevăzute cu un fermoar care facilitează accesul la interior, astfel încât buretele dinăuntru poate fi extras cu ușurință. Această funcționalitate ne permite să spălăm pernuțele în cazul în care acestea se murdăresc.

Pernuța cervicală se leagă de scaun cu o sigură bandă elastică având același sistem de prindere ca și cea lombară, deși ar fi fost indicat să aibă două benzi, deoarece varianta actuală nu permite reglarea implicită a pernuței pe verticală într-o poziție fixă. Astfel, după o sesiune de „șezătoare” în care am potrivit manual pernuța în poziția dorită de fiecare dată când lăsam capul pe spate pentru a mă sprijini de spătar, am desfăcut sistemul implicit de prindere și am petrecut banda elastică împrejurul părții superioare a spătarului, acoperind parțial logo-ul cu numele scaunului.