Quest For Retro Glory – I

Monstru

Pe Aidan il cunosc de mai bine de 7 ani, de cand am baut prima bere impreuna in Sibiu, insa il citesc de mult mai demult, de cand incanta cititorii Level cu aventurile sale ludice. Baiat tanar, dar suflet batran, crescut cu aceleasi jocuri ca si noi, Ovidiu este un gamer pasionat de hardware, dar unul dintre putinii care pot intrezari ceva dincolo de tesatura de suprafata a lucrurilor. Motiv pentru care abordarea lui este usor diferita de cea a majoritatii, iar modul in care el a ales sa treaca peste pandemie si peste lipsa produselor din stoc mi-a atras atentia si m-am gandit ca merita impartasit cu voi. Drept pentru care, incepand de astazi, veti putea sa va delectati din cand in cand cu aventurile lui in lumea hardware-ului de alta data si a jocurilor care ne-au incantat tineretea.

Mi se pare mie sau cafeaua la filtru are un miros specific, diferit de orice alt mod de preparare? Dacă fierb aceeași marcă de cafea la ibric, aroma o să fie mai delicată, mai aproape de intenția originală a primei cești de cafea, fiartă probabil într-o peșteră nisipoasă din Anatolia. Filtrul, pe de altă parte, îi inoculează gustul unui proces analogic. Ca un diner din Reservoir Dogs. Sau poate filtrul meu trebuie curățat? Tot ce se poate.

Mi-am luat ceașca de cafea analogică și m-am așezat la birou cu o țigară electronică în colțul gurii, apăsând cu încredere pe butonul POWER. O fracțiune de secundă mai târziu, un zvâc de tensiune pune în mișcare ventilatoarele sistemului. Semnalul de pe monitor se transformă într-un boot screen și Windows 98 începe să-și miște rotițele sub capotă. Când iau contact cu desktop-ul, am trecut deja printr-un minut răbdător și nostalgic, fiindcă toate aceste lucruri se întâmplă în 2021 – cu toate că s-au mai întâmplat deja de mii de ori.

Sentimentul de pionierat tehnologic s-a transformat acum în nostalgie și este singura formă de energie care mă mai ține alimentat și conectat la universul computerului. Am scris despre jocuri mai mult decât am luat notițe în liceu și facultate, apoi am vorbit despre ele, apoi mi-am dat seama că eu m-am oprit și industria s-a dus înainte.

Vedeți voi, spre deosebire de prietenii mei interesați de hardware, cu o expertiză incredibilă și o apropiere elegantă înspre elementele măsurabile și explicabile ale acestui domeniu, jocurile sunt pur subiective. Recenzia unui joc este în realitate aprecierea unor experiențe personale de la obraz la obraz. Dacă cineva se așteaptă sau mai crede în recenzii cu note obiective, trebuie să îl contrazic.
 

Momentul în care am realizat că am pierdut conexiunea cu realitate prezentului a fost impulsionată de (să-mi fie iertată folosirea acestui cuvânt supra-utilizat) contextul actual și de o ceașcă de cafea foarte similară cu cea care aburește acum în fața mea. M-a lovit ca un uppercut: băi Aidane, tu nu prea mai înțelegi ce se întâmplă, nu-i așa? Tu nu mai poți face nici măcar aprecieri subiective, căci ți-a scăpat subiectul.

Nu mai înțelegeam. Cred că ultimul joc pe care l-am înțeles cu adevărat a fost The Witcher 3. Mai departe în capul meu se derulează scena aia din Ultimul Samurai, în care Tom Cruise încearcă să învețe japoneză mâncând orez și trăgându-se de urechi. Clar nu e vorba de vârstă, fiindcă la 30 de ani ar fi trebuit să fiu mai înțelept ca niciodată când vine vorba de gaming. Apoi, cu un croșeu de stânga surprinzător, am răspuns pumnului în barbă.

Am pierdut conexiunea din cauza mea! Nu industria jocurilor este de vină. Nu generația care se bucură la jocuri cu complexitatea celor de pe consolele chinezești Tetris 9999 in 1, ci eu. Eu m-am îndestulat cu prea multă infatuare și elitism fals. M-am crezut mai desptept decât sunt și am început să nu mai văd pădurea de copaci. Am comparat întotdeauna ce mi s-a servit în farfurie cu niște delicatese soul food pe care le-am păpat în copilărie, iar ochelarii roz nu m-au lăsat să apreciez nimic la valoarea intrinsecă.

Din păcate, constat că acest fenomen este ireversibil. E ca un cancer pe care încerc să-l vindec cu tot soiul de tratamente promițătoare, cum a fost Cyberpunk 2077. Și cancerul revine mereu, întorcăndu-mi capul spre acea sweet, sweet nostalgia. Când in sfârșit m-am lăsat purtat de val, fără să mai caut explicații, am descoperit că nu sunt singurul.

Odată cu mine pluteau și alții în derivă, iar obsesia pentru RETRO afecta milioane de bolnavi. Unii se adună în jurul LGR, alții pe la The 8-bit Guy, MetalJesusRocks, Kim Justice, CPU Galaxy sau MJD. Păi stai puțin, eu de ce nu m-aș alătura clubului cu acte în regulă? Ținând cont de toată situația pandemică, retro computing-ul ar putea să fie chiar o supapă benefică unui creier deja obosit.
 

Începusem deja să asamblez un sistem Windows 98 pe care să-mi butonez izolat colecția de jocuri DOS și Win pre-2000. Un Pentium 4 Willamette la 1,6 GHz, 512 MB RAM, un GeForce 3 Ti 200 128MB și un HDD de 80GB. Mai mult decât suficient pentru Heretic II, Quake 2 sau MechWarrior 3.

Apoi mi-am băgat nasul într-un Fujitsu-Siemens Scenic și l-am transformat într-o jucărie Windows Me, propulsată de un Celeron, tot 512 MB RAM și un GeForce 4. La urma urmei, de ce să nu am un word processor marfă? Ba chiar și un Optiplex 755 cu Windows 2000 pentru buletinele BBS.

Numai ca ființa umană se satură greu și eu am realizat că cele mai frumoase amintiri personale legate de gaming și computere vin din perioada 2001-2007. Windows XP fără număr, ridicat la putere! Dual core, patru gigi de ram îmbrăcați frumos in răciri roșii și un cuplu 8800GT – Sound Blaster X-Fi cum numai fratele Monstru putea să îmi pună la dispoziție – să-i fie sufletul binecuvântat! Dacă îi trag un SLI, am acolo un sistem de gaming pentru magnați.

Fără RGB. Fără Steam, Origin sau Uplay. Doar jocuri GOG și chestii de pe agregatoare abandonware. Pace, liniște și confort alături de niște titluri care au făcut istorie și care-mi bucură inima învelită în grăsime. Sigur, ați putea spune, poți juca chestiile astea și pe Windows 10, pe un sistem modern.

Poți, dar la fel de bine pot conduce din Brașov în București la volanul unei mașini generice noi-nouțe, sau aș putea să zbor până acolo într-un Saab 90. Or mie îmi plac Saab-urile mai mult decât mașinile generice luate în leasing. Înțelege cineva ce vreau să spun? E chestie de feeling, de experiență, nu de eficiență și funcționalitate. În fond, asta definește un hobby.

Așa începe questul meu retro. Bulversat și timid. Acum a devenit deja ceva obișnuit pentru mine, dar îmi provoacă plăceri nebănuite la tot pasul. Am scris textul ăsta în Word 97, pe mașina mea Windows 98 deloc generică și a fost suficientă experiența, chiar de aș goli mesajul salvat pe un floppy. Cu permisiunea voastră aș mai scrie despre asta, dorința mea fiind să vă încurajez să încercați și așa ceva. Luați o pauză de la frustrarea achiziției unei plăci video moderne și căutați primul vostru computer prin debara. E încă plin de surprize.

Data viitoare o să vă povestesc cum am visat urât condensatori umflați, am improvizat un sistem de fixare pentru un cooler CPU și am redescoperit diferențele între versiunile socket-ului AGP cu o placă grafică Matrox. Vă pup pe suflețel!