EHA Tech Tour 2025 – Taipei – ASUS – Part I
EHA Tech Tour 2025 – Taipei – ASUS
EHA Tech Tour a ajuns la cea de-a treia editie in anul 2025, iar finalul anului ne-a gasit la aproximativ 8500 km distanta de Bucuresti, la sediul ASUS din Taipei. Ca de fiecare data, scopul nostru a fost sa descoperim cele mai importante produse si tehnologii care ne vor astepta in 2026. Ce-i drept, nici nu am apucat bine sa ne dezmeticim dupa masa de Revelion, ca a trebuit deja sa facem loc in agenda pentru tehnologie – avand in vedere ca targul CES din Las Vegas isi deschide portile in primele zile ale anului. Acesta da startul calendarului de evenimente tech, urmand mai apoi Computex in Taipei, in luna mai, iar in a doua jumatate a anului revenim cu GamesCom si IFA.
Fondata in 1989 in Taipei, compania taiwaneza ASUS sarbatoreste 36 de ani de existenta in 2025 si ramane unul dintre cei mai importanti jucatori din piata IT&C la nivel mondial. De altfel, ASUS au devenit in ultimii ani un partener de baza al EHA Tech Tour, fiind prezenti de fiecare data in programul nostru. Asta inseamna ca in 2025 am vizitat pentru a treia oara consecutiv sediul ASUS – o performanta de care suntem, sincer sa fiu, chiar mandri. Scopul? Trecerea in revista a noutatilor pe care gigantul taiwanez le-a pregatit pentru CES (si unele chiar in premiera pentru Computex).
Chiar daca 2026 nu aduce (cel putin deocamdata) lansari majore de placi video sau chipset-uri, am avut parte de o serie intreaga de surprize interesante. Si daca Tudor v-a povestit deja despre monitoare, periferice, sisteme de diverse dimensiuni si solutii de retelistica, eu va voi prezenta astazi ce am descoperit in zona de placi de baza, placi video, sisteme de racire si carcase. Dar, fara sa mai pierdem timpul, haideti sa trecem la treaba si sa vedem ce ne-au pregatit cei de la ASUS!






Comentarii