Review – Origin Code Vortex RGB 96GB DDR5-6000 CL26
Origin code Vortex RGB 96GB DDR5-6000 CL26
Daca ne propunem sa atingem DDR5-8000 pe o platforma AM5, un kit 2x24GB cu IC-uri Hynix M-die de 24Gbit ar fi una dintre primele noastre alegeri. Ce se intampla insa daca avem nevoie de 96GB? Putem folosi aceleasi IC-uri, insa pentru a ajunge la 48GB pe modul avem nevoie de 16, cate opt pe fiecare parte a PCB-ului. Fiecare modul este astfel dual-rank, ceea ce solicita semnificativ mai mult controller-ul de memorie al procesorului, mai ales cand tinta ramane DDR5-8000.
Ei bine, tocmai un asemenea kit ne-au trimis cei de la Origin Code, brandul prin care Biwin se adreseaza pasionatilor de memorii si overclocking. Este prima data cand ne intalnim cu Origin Code in paginile LAB501, iar pe masa noastra de teste a ajuns kitul Origin Code Vortex RGB 96GB DDR5-6000 CL26 (OCL602696D-VB). Din perspectiva utilizatorului de AM5, alegerea este interesanta pentru ca, la frecventa nominala a kitului, controller-ul poate functiona sincron cu memoria. Avem, asadar, o configuratie atractiva pentru cei care au nevoie de capacitate mare si vor sa pastreze avantajul latentelor stranse.
Surpriza vine cand citim SPD-ul si descoperim ca, pe langa profilul DDR5-6000 CL26 de pe eticheta, mai avem la dispozitie un al doilea profil EXPO, de aceasta data pentru DDR5-8000 CL36. Ambele folosesc aceeasi tensiune de alimentare, 1.45V. Tinand cont de sarcina suplimentara pe care cele doua module dual-rank o pun pe controller la aceasta viteza, se explica si de ce Origin Code indica pentru profilul DDR5-8000 doar placi de baza cu un singur slot DIMM pe canal (1DPC).
In pachet mai gasim un accesoriu care ne-a adus aminte de vechiul Corsair Dominator Airflow. Este vorba despre un cadru de racire care integreaza trei ventilatoare si se fixeaza cu suruburi direct pe radiatoarele celor doua module. Iar la DDR5, mai ales cand strangem latentele si alimentam memoriile la 1.45V, racirea chiar conteaza. Haideti sa vedem mai indeaproape modulele si sistemul lor de racire.






Comentarii