PC Performance in 2026: Sharkoon, GIGABYTE si Kingston

Scris de: , in categoria: Featured Articles, Procesoare & Chipseturi, in 12 January, 2026.

PC Performance in 2026

 

In ultima perioada, LAB501 a publicat mai multe sisteme construite de la zero, fiecare gandit pentru o anumita categorie de utilizatori si un anumit nivel de performanta. Am inceput cu un sistem high-end, bazat pe platforma Arrow Lake, am continuat cu un PC de buget, unde am aratat ca se poate obtine un sistem modern, echilibrat si eficient folosind componente accesibile, dar actuale din punct de vedere tehnologic, cu accent pe raportul performanta/pret. Ulterior, am trecut la un sistem mainstream compact dedicat gaming-ului, care a demonstrat ca performanta solida poate fi obtinuta si intr-un format compact, fara compromisuri majore la capitolul racire sau functionalitate.

Astazi mergem mai departe si prezentam un PC din segmentul Performance: un sistem high-end cu tema alba, care pune accent atat pe puterea de calcul, cat si pe integrarea estetica si un interior cat mai curat. Configuratia este construita in jurul procesorului AMD Ryzen 9 9900X, montat pe o placa de baza B850 AORUS Stealth ICE, care adopta conceptul Stealth (similar ca idee cu ASUS BTF sau MSI Project Zero), mutand majoritatea conectorilor pe spatele PCB-ului. Nu vorbim doar despre “showroom factor”: eliminarea cablurilor din compartimentul principal contribuie direct si la airflow, lasand aerul sa circule liber in jurul cooler-ului si al placii video.

Pentru partea grafica am ales GIGABYTE GeForce RTX 5070 Eagle OC ICE SFF 12G, in timp ce memoria DDR5 si stocarea NVMe sunt furnizate de Kingston, prin kitul Kingston FURY Beast White RGB 32GB DDR5-6000 CL30 si SSD-ul FURY Renegade G5 2TB, bazat pe interfata PCIe Gen5. Carcasa, sursa si sistemul de racire vin de la Sharkoon, cu produse selectate special pentru un build all-white acolo unde conteaza: AK7 ARGB White, Rebel P20 850W si A60 RGB White.

Dincolo de specificatii, acest sistem trebuie privit si prin prisma contextului actual al pietei hardware. Configuratia ajunge, la momentul publicarii, la un pret total de aproximativ 14.110 lei, respectiv aproape 2800 €, ceea ce o plaseaza ferm in zona superioara a segmentului Performance. Interesant este faptul ca, in faza initiala de planificare, aceeasi configuratie nu depasea pragul de 2200 €. Diferenta nu vine dintr-o schimbare de abordare, ci reflecta evolutia recenta a preturilor, vizibila mai ales in zona memoriilor.

Cererea crescuta din segmentul AI si data center, coroborata cu limitari de productie, a impins o parte importanta din capacitatea de fabricatie catre zona enterprise. In consecinta, preturile memoriilor DDR5 au crescut semnificativ, in unele cazuri chiar de 4-5 ori fata de nivelurile anterioare, afectand direct configuratiile consumer. Prin urmare, sistemul de fata nu este doar un exercitiu de design si performanta, ci si o fotografie fidela a realitatii pietei hardware din prezent.

In paginile urmatoare vom admira pe rand componentele alese, vom detalia procesul de asamblare si configurare, iar apoi vom analiza performanta sistemului in teste si scenarii reale de utilizare.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: