Review – be quiet! Light Wings Pro IO 360mm & 120mm Expansion

Scris de: , in categoria: Racire, in 27 October, 2026.

Concluzii

 

Light Wings Pro IO simplifica montarea si conectarea ventilatoarelor, dar integrarea celor trei rotoare intr-o singura rama contribuie si la aspectul sistemului. Obtinem un ansamblu unitar, cu un design curat si odihnitor pentru ochi, fara cabluri intre ventilatoare. Iluminarea palelor si a conturului completeaza aceasta impresie, iar extensiile de 120mm sau 140mm achizitionate separat permit pastrarea aceluiasi design si in celelalte pozitii din carcasa.

IO Center este unul dintre cele mai importante argumente in favoarea noii serii. Din punctul nostru de vedere, este poate cea mai completa si ergonomica interfata de configurare pentru un astfel de ecosistem, depasind alternativele competitorilor. Aplicatia reuneste controlul racirii, iluminarea si monitorizarea, fiind compatibila si cu perifericele be quiet!. Cu cat avem mai multe produse ale producatorului in sistem, cu atat apreciem mai mult posibilitatea de a le configura din acelasi loc, printr-o interfata usor de folosit.

Mi-ar fi placut totusi sa pot indica in IO Center ca ansamblul Light Wings Pro IO 360mm este montat pe radiatorul AIO-ului si sa ii pot controla turatia prin intermediul PID, asa cum era posibil cu ventilatoarele originale. Nu am gasit aceasta optiune in versiunea testata, desi ar fi fost o asociere fireasca intre doua produse din acelasi ecosistem. Este o posibilitate pe care ne-am dori sa o vedem adaugata in viitor.

Pentru variantele Reverse, cea mai potrivita utilizare o vedem pe panoul lateral, in continuarea placii de baza, in carcasele de tip acvariu sau cu doua camere. Ventilatoarele pot introduce aer proaspat pastrand partea fara bratele de sustinere orientata spre interior. O alta amplasare potrivita este pe podeaua carcasei, acolo unde exista aceasta posibilitate, intalnita de regula la modelele cu doua camere. In acest caz, aerul rece ajunge direct spre admisia placii grafice, iar designul ventilatoarelor ramane vizibil prin panoul din sticla.

Pentru utilizarea pe radiator, constructia integrata presupune insa un compromis: electronica si iluminarea lasa mai putin spatiu rotorului, iar specificatiile nu sugereaza un avantaj fata de ventilatoarele Light Wings LX. Testele acustice ne intaresc rezervele. In limita celor 40dBA, varianta Reverse functioneaza la turatii apropiate de cele ale ventilatoarelor originale, iar la turatie maxima egaleaza zgomotul acestora. Suntem rezervati si in privinta versiunii cu pale normale, deoarece apropierea de valorile de debit si presiune ale Light Wings LX necesita turatii mai ridicate, greu de impacat cu mentinerea aceluiasi nivel de zgomot.

Pretul recomandat este de 109.90 € pentru Light Wings Pro IO 360mm Reverse si 42.90 € pentru extensia de 120mm, configuratia testata ajungand astfel la 152.80 €. IO Controller este inclus in pachetul ansamblului de 360mm, iar garantia este de cinci ani. Este o suma considerabila pentru patru ventilatoare, insa justificata in primul rand prin calitatea constructiei, design, iluminare si posibilitatile extinse de configurare.

Achizitia Light Wings Pro IO are sens mai ales daca avem deja alte componente sau periferice be quiet!, pretuim ergonomia si aspectul sistemului si ne dorim o configurare simpla. Cel mai probabil, vom vedea aceste ventilatoare integrate si in urmatoarele carcase high-end be quiet!, unde constructia si controlul prin IO Center s-ar potrivi foarte bine. Inlocuirea celor trei ventilatoare standard ale unui AIO o putem recomanda doar prin prisma designului, nu pentru imbunatatirea raportului dBA / performanta.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: