CeBIT 2010 – Coolermaster V6 GT
Coolermaster a prezentat la CeBIT si noul lor cooler tower, V6 GT.Acesta foloseste o imbracaminte de plastic pentru un aspect cat mai curat, pastrand insa tematica design-ului inspirat din motoarele auto; deasupra se regaseste un buton ce poate schimba sau opri culorile LED-urilor ce lumineaza cooler-ul.
Ce e insa cu adevarat interesant se gaseste sub imbracamintea exterioara: arhitectura e optimizata pentru o performanta cat mai buna, foloseste 6 heatpipe-uri forma de U ce traverseaza aripioarele de aluminiu intr-un profil asemanator literei “V”, pentru a fi expuse cat mai eficient curentului de aer. Aripioarele sunt putin inclinate, pentru a prezenta o rezistenta mai mica la fluxul de aer ce paraseste ventilatorul intr-o miscare usor circulara. Sistemul de prindere a fost imbunatatit, acum apasand in centrul bazei (cu exceptia anumitor variante de montare pe Socket AM2/2+/3) si permitand obtinerea unei forte de apasare mai mare, pentru un transfer termic mai bun.
Ventilatorul care vine in pachet poate urca pana la 2200rpm si pana la un debit maxim de 112 cfm, iar la radiator se mai poate adauga inca unul pentru a obtine un sistem push-pull si eficienta mai buna. Dimensiunea totala a cooler-ului 130x118x162mm, iar radiatorul are 130x61x149mm.
Deasemenea, am aflat despre noua linie de surse Coolermaster Silent Pro Gold ca introduce tehnologii interesante, si anume Heat Transfer Technology, Hyper Path si Hybrid Transformers. Prima dintre ele se refera la design-ul intern al surselor, care e modificat complet fata de ce foloses in mod normal producatorii, si rearanjeaza componentele de putere intr-o forma circulara ce urmareste fluxul de aer intern, beneficiind de debitul mai mare de aer din zona exterioara a ventilatorului. Hyper Path reprezinta montarea directa a componentelor de putere pe transformatorul principal al sursei, pentru a reduce pierderile pe traseele electrice din interiorul sursei, iar Hybrid Transformers se refera la folosirea unui radiator pentru racirea miezului transformatorului de putere, permitand reducerea temperaturii acestuia de la 150 la aproximativ 120 C in functionare normala si reducand cu aproximativ 1% pierderile in transformator, cifra care se adauga la eficienta sursei. Am vazut cum o asemenea sursa de 1200W putea tine fara probleme un sistem cu un Core i7 975 si 4 placi video ATI Radeon HD 5870 in CrossfireX.
Coolermaster ne-au prezentat in gadget interesant numit Power Fort, si anume un mic acumulator portabil ce se poate incarca de la priza, si apoi poate oferi printr-o multitudine de adaptoare energie pentru incarcarea unui telefon, a unui player mp3 sau a oricarui alt aparat electronic de mici dimensiuni ce necesita in mod normal incarcare de la priza. O jucarie utila pentru cei ce calatoresc mult si sunt dependenti de tehnologie.
Comentarii
Niciun comentariu la: CeBIT 2010 – Coolermaster V6 GT
Pingback: CeBIT 2010 – Coolermaster V6 GT