Computex 2024 – GIGABYTE

Scris de: , in categoria: Stiri, in 10 June, 2024.

GIGABYTE

 
GIGABYTE ne-au asteptat in AORUS Infinity Suite, cu o serie completa de placi de baza dedicate procesoarelor Intel Arrow Lake. Astfel, am putut vedea viitoarele modele X870E AORUS Xtreme, Master, Elite WiFi7, Elite X Ice, Aero G, Pro X USB 4, AORUS Ultra, dar si spectaculoasa AORUS Tachyon Ice, o placa dedicata overclockerilor extremi. De altfel, Z790 Xtreme a primit si ea tratamentul Ice, iar B650E AORUS Stealth Ice ne-a aratat cum au implementat cei de la GIGABYTE conectorii pe partea din spate a placii de baza.

Mini-monitorul LCD Edge View a fost gandit pentru cei care vor sa vada separat, in timp real, cele mai importante informatii legate de PC-ul lor, in timp ce tehnologia QD-OLED a ajuns in forta si in portofoliul GIGABYTE, acestia prezentand mai multe monitoare, cum ar fi MO32WQC2, FO27Q3 si FO32U2P, acesta fiind testat de noi chiar de curand, in momentul lansarii oficiale. Nu in ultimul rand, am vazut si noile notebook-uri AORUS cu solutii AI, cum ar fi AORUS 16X si AORUS 17X, echipate cu procesoare Intel din cea de 14-a generatie Core, precum si cu solutii Nvidia RTX.

Desigur, Computex 2024 a fost cu si despre AI, iar cei de la GIGABYTE nu puteau face exceptie de la aceasta regula, probabil cea mai importanta noutate aratata in stand fiind GIGABYTE AI TOP. Despre ce este vorba? Despre un ecosistem de produse AI TOP Hardware (placi de baza, placi grafice, SSD-uri, surse) si solutii software ( AI TOP Utility si AI TOP Tutor), care impreuna stau la baza sistemelor GIGABYTE AI TOP, acestea fiind gandite pentru trainig AI local. Astfel, toate companiile care lucreaza cu date sensibile, sau pur si simplu nu vor o solutie AI conectata la internet, pot utiliza un sistem GIGABYTE AI Top in deplina siguranta, AI TOP Tutor facilitand procesul de instalare si configurare.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: