Sony Vaio Z – bestia in haine de bussines

Scris de: , in categoria: Stiri, in 14 October, 2010.

In cadrul unei conferinte care a avut loc in incinta Hotelului Intercontinental,  Sony a lansat astazi colectia de toamna, adica trei serii de notebook-uri din gama Vaio. Sony Vaio Y foloseste procesoare Intel din seria Ultra Low Voltage, deci se poate mandri cu o autonomie de invidiat, sloganul seriei fiind “mobilitate urbana”.  Sony Vaio S  este calul de bataie al seriei bussines, propunand un bun compromis intre putere de calcul, autonomie si pret, iar cireasa de pe tort este reprezentata de Sony Vaio Z, un mic monstru destinat mediului bussines, dotat in acelasi timp si pentru “home entertainment”, cum ar spune cei de la Sony.

.

Conferinta a fost deschisa de Taiju Ishikawa (Branch Manager SONY Romania), care s-a aratat optimist fata de actuala situatie economica din Romania, prevazand o usoara crestere a cotei de piata Sony pe segmentul notebook, pentru anul in curs. Manuela Oprisan  (Intel PR Manager Europa Centrala si de Est) a estimat o revenire in forta a pietei PC-urilor, aceste afirmatii fiind bazate si pe veniturile record comunicate ieri de catre Intel pentru Q3 2010 (11 miliarde de dolari), record pe care Intel se asteapta sa il depaseasca in cursul ultimelor 3 luni ale anului in curs.  Mircea Stoicescu  (Trade Marketing Manager Romania Sony Central & Southeast Europe) ne-a prezentat noile modele de notebook-uri, accetuand o serie de caracteristici unice, cum ar fi metodele de testare din centrul Sony de la Nagano, din Japonia, sau faptul ca aceste notebook-uri sunt produse exclusiv in Japonia, acest fapt reprezentand in sine o garantie a calitatii.

Trebuie sa recunosc faptul ca atat mie cat si colegului meu Matei ne-au fugit ochii la Sony Vaio Z VPCZ13Z9E/X (varful de gama al seriei Z), acesta fiind o adevarat bestie, imbracata insa cu foarte mult bun gust, si dotata cu o portabilitate si o autonomie de invidiat. Micutul monstru este dotat cu un ecran de 13.1″ (VAIO Display Premium), care foloseste tehnologia LED si suporta rezolutii de pana la 1920×1080 (adica FullHD). Evident, avem de-a face cu un dispozitiv cu dimensiuni reduse, cu o greutate de 1,5KG si o autonomie de 6 ore. Greutatea redusa se datoreaza folosirii aluminiului si a fibrei de carbon in constructia acestui notebook, lucru care chiar se vede si se simte. Bun, din ceea ce v-am spus pana acum v-ati dus deja cu gandul la netbook-uri, nu-i asa? Pai stati putin, abia acum vine partea frumoasa.
.

.

Intel Core i7-640M, adica procesorul mobil de la Intel cu cea mai mare frecventa la ora actuala, 2,8GHz, 6GB DDR3, NVIDIA GeForce GT 330M 1GB DDR3, Blu-Ray Burner, identificare cu ajutorul cititorului de amprente, modem incorporat, Window 7 Professional 64bit, cam asa am putea rezuma pe scurt configuratia acestui notebook. Solutia de stocare folosita este una iesita din comun, 4 SSD-uri de 64GB lucrand impreuna in RAID 0, pentru a obtine un SSD de 256 GB de mare viteza. De altfel, aceasta este una dintre cele mai interesante componente, fiind proiectat special pentru acest notebook. Este vorba despre doua PCB-uri suprapuse, care contin 4 controller-e Samsung, un controller RAID si 16 IC-uri de 16GB, adica o solutie rapida lucrata ca la carte (4 IC-uri per controller). Autonomia foarte buna se datoreaza atat tehnologiilor de power saving de la Intel, cat si posibilitatii de a activa placa grafica discreta doar atunci cand avem nevoie de ea, acest lucru putand fi realizat atat manual, cu ajutorul unui buton dispus langa display, cat si automat.
.

.

Micutul Sony Vaio Z se dovedeste a fi perfect pregatit pentru utilizarea in mediul de afaceri, dar nici experienta multimedia nu a fost uitata, filmele de inalta definitie putand fi rulate cu usurinta de pe unitatea BluRay incorporata, atat pe minionul ecran FullHD cat si pe un display extern, cu ajutorul conexiunii HDMI. De asemenea, placa grafica discreta utilizata asigura o performanta decenta chiar si in jocuri, desi nu acesta este targetul unui asemenea produs. Desigur, nici noi, ca utilizatori extremi, nu suntem in targetul acestui produs, insa nu avem cum sa nu apreciem un produs atat de echilibrat, care ofera un balans perfect intre performanta, autonomie si portabilitate. Singurul capitol unde nu putem sa fim de acord cu Sony este pretul, modelul de varf avand un pret recomandat de 15000 RON. Facand abstractie de acest “mic” detaliu, Sony Vaio Z este cu siguranta un dream machine pentru multi. Si daca nu dispuneti de 15000RON, poate veti gasi totusi 8800RON pentru modelul Vaio Z VPCZ13M9E/B, varianta mai accesibila a bestiei de bussines de la Sony.

.

Comentarii

5 comentarii la: Sony Vaio Z – bestia in haine de bussines

  1. De abia abia aștept să scadă Sony Vaio Z VPCZ13Z9E/X sub pragul psihologic de 10.000 lei!

  2. Laurentiu a scris pe:

    Eu zic, ca puteati pune niste poze mai mari!

  3. Si eu astept sa scada pretul la Sony Vaio Z VPCZ13Z9E/X. Un latop de nota 20 🙂

  4. Pana v`a scadea pretul.. vor aparea altele mai bune 😉

  5. Cristi a scris pe:

    Pana jung seu sa-mi permit sa cumpar astfel de laptop o sa se ieftineasca si deja o sa apara alte laptopuri

Lasa-ne un comentariu: