Review – Chieftec Polaris 1050W

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 28 July, 2021.

Concluzii

 

Dupa atatea scumpiri inerente pandemiei, chiar ma bucur sa vad ca mai exista si produse care tintesc deasupra categoriei de pret din care fac parte, sursa testata astazi fiind un asemenea exemplu. Chieftec Polaris 1050W (PPS-1050FC) poate fi gasita in Romania la un pret ce incepe de la 700lei, adica un pret foarte bun pentru o sursa de 1050W.

Daca aruncam o privire peste preturile competitorilor observam faptul ca sunt multe surse de 850W mai scumpe decat modelul testat de noi astazi. Garantia de doar 2 ani este un pic dezamagitoare, insa alegerea componentelor si certificarea lor pentru o temperatura de 105 oC ne face sa avem totusi incredere in fiabilitatea seriei Polaris. Rezerva de putere de peste 30% m-a impresionat, la fel ca si stabilitatea voltajelor, impreuna cu ripple-ul ce s-a apropiat de 25mV doar in Overload.

Personal am fost placut impresionat de Chieftec Polaris 1050W – daca ventilatorul ar fi fost calibrat ceva mai domol, iar producatorul ar fi oferit 5 ani garantie, o declaram direct sursa perfecta sub 150euro. Chiar si asa, pretul de 700lei este foarte convenabil, avand in vedere ce ne ofera aceasta sursa. Eficienta foarte buna la incarcari mici o recomanda pentru o gama larga de utilizatori, practic la 10% avem 90% eficienta ceea ce nu prea vezi in fiecare zi. In concluzie, pot sa ii felicit pe cei de la Chieftec pentru aceasta sursa si va recomand PPS-1050FC (1050W) sau PPS-850FC (850W) cu mana pe inima.

 

 

Comentarii

Niciun comentariu la: Review – Chieftec Polaris 1050W

Lasa-ne un comentariu: