Review – Enermax Revolution D.F 12 850W

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 29 May, 2024.

Concluzii

 

Enermax Revolution D.F 12 850W este o sursa de alimentare extrem de compacta, care devine destul de zgomotoasa la incarcari mari tocmai din aceasta cauza. Pentru sistemele vizate de aceasta sursa, acest lucru nu este o problema, insa daca aveti o carcasa incapatoare si va doriti o sursa silentioasa poate ar trebui sa va orientati catre altceva.

Disponibilitatea surselor Enermax in Romania inca nu este la nivelul optim, prim urmare Enermax Revolution D.F 12 850W nu poate fi gasita in magazinele autohtone, insa pretul setat de producator este de 140$ pentru varianta pe negru si 150$ pentru varianta pe alb. Miniaturizarea costa in orice domeniu, prin urmare Enermax Revolution D.F 12 850W nu are un MSRP demn de performanta pe care a aratat-o in testele noastre. Fara un pret in RON, nu putem face o comparatie directa, insa pare ca Enermax Revolution D.F 12 850W are un pret mai ridicat decat alte surse cu performante electrice si acustice mai bune.

Ventilatorul cu lagar pe rulmenti, capacitorii 100% japonezi precum si garantia de 10 ani puncteaza in favoarea Enermax Revolution D.F 12 850W, aceasta fiind si una dintre primele surse ATX 3.1 testate de noi. Linia de +12v a oferit rezultate bune atat in ceea ce priveste stabilitatea tensiunilor, cat si in ceea ce priveste zgomotul acesteia, rail-urile minore insa nu s-au ridicat la acelasi nivel. Pentru posesorii de carcase cu spatiu interior limitat, Enermax Revolution D.F 12 850W este una din putinele modele de surse care ofera atat putere ridicata, cat si compatibilitate cu standardul ATX 3.x insa temperaturile interioare si zgomotul emis pot reprezenta dezavantaje pentru cumparatori. Daca nu sunteti constransi de spatiu, avand de asemenea in vedere disponibilitatea destul de limitata in Romania a surselor Enermax sunt foarte mari sanse sa iesiti mai bine alegand o sursa de la competitor precum Seasonic, Corsair sau be quiet!.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: