Review – Thermaltake Core P5
Concluzii
Preluand ideile de design de la Level 10, Thermaltake Core P5 vine cu o arhitectura complet modulara si cu o structura open-frame, tintand comunitatea modderilor dar si cea a entuziastilor dotati cu simt DIY. Daca Level 10 era o carcasa scumpa ce se baza pe design exterior, Core P5 este o carcasa mult mai accesibila, care se axeaza in principal pe aspectul estetic al sistemului obtinut.
Trebuie sa recunostem ca ideea unei carcase montate pe un perete poate surade unei plaje generoase de utilizatori, in mare datorita problemelor pe care le-ar putea rezolva. In primul rand ar fi spatiul eliberat de pe podea, praful care nu mai este aspirat direct de jos dar si posibilitatea de a ridica sistemul la rang de arta, plasandu-l in atentia tuturor celor care ne trec pragul sufrageriei sau biroului.
Mi-ar fi placut sa vad un manual de instalare mai bine pus la punct, mai detaliat. Nu stiu daca va puteti da seama din poze dar Core P5 ocupa o suprafata destul de mare, asadar amplasata pe perete cred ca ar fi cea mai potrivita pozitie pentru ea. In pozitie orizontala sau verticala este destul de greu de integrat in casele si birourile noastre, sa nu ziceti ca nu v-am avertizat!
Fiind comercializata pentru un pret de aproximativ 650 lei, Thermaltake Core P5 este o carcasa perfecta pentru show-uri si demonstratii dar poate fi folosita chiar si ca platforma de test, bineinteles daca aveti un birou suficient de mare. Am demonstrat in review-ul de astazi ca putem construi un sistem in Core P5 fara sa spargem pusculita si sa apelam la un custom-loop, dar adevarata valoare a carcasei o vedem atunci cand o folosim asa cum a gandit-o producatorul.
Asta inseamna sa montam un radiator de 420mm / 480mm, un rezervor incapator, waterblock-uri, pompa si sa gandim un traseu folosind furtune sau chiar PETG. Pretul final va fi semnificativ mai mare insa de-abia atunci putem spune ca se justifica achizitia unui Core P5, din punctul nostru de vedere. Desi, nici sistemul nostru nu arata chiar rau, nu-i asa?
Comentarii