Interviu – Sinclair Hsiao, Sales and Marketing Director Gigabyte Europa si Rusia
Zilele trecute am avut placerea de a ne intalni cu Sinclair Hsiao, Sales and Marketing Director Gigabyte Europa si Rusia, in vederea acestui interviu. Avand posibilitatea sa aflam cum este vazuta piata romaneasca de Gigabyte, ce surprize ne rezerva compania si cum privesc ei categoriile de device-uri aparute in ultimii ani nu am ezitat sa ne asezam cu dumnealui la masa si sa il ascultam. Iata ce a avut de spus:
lab501: Intel a anuntat recent ca Haswell va fi ultima generatie de procesoare pentru care vor produce placi de baza. Cum vedei voi, ca unul dintre principalii jucatori de pe aceasta piata, decizia gigantului american? Este asta o decizie buna pentru business-ul dumneavoastra, sau un semn ca piata PC-urilor se afla pe un trend descendent?
Sinclair Hsiao: Intr-adevar cei de la Intel au anuntat ca vor renunta la a mai produce placi de baza pentru procesoarele lor, dar eu nu vad asta ca pe un semn rau. Piata PC-urilor nu a vazut scaderi in ultima perioada, asa cum se vehiculeaza, ci a ramas cel putin la acelasi nivel. Decizia celor de la Intel are mai mult de a face cu faptul ca nu mai este absolut necesar pentru ei sa construiasca placi de baza. Daca inainte ei erau primii cu prototipuri functionale, in ultimii ani situatia s-a schimbat iar acum marii producatori se misca si mai repede. Ca urmare, eu vad aceasta decizie mai mult ca pe un vot de incredere din partea celor de la Intel fata de producatorii de placi de baza.
lab501: Gigabyte X58A-OC a fost una dintre cele mai bune placi de baza pentru overclocking facute pentru socket-ul LGA1366. De ce nu a fost continuata seria si pentru LGA1155 sau LGA2011?
Sinclair Hsiao: Principalul motiv pentru care seria OC nu a fost continuata si pentru Sandy Bridge sau Ivy Bridge il reprezinta schimbarea focusului echipei de cercetare si dezvoltare. In ultimii ani am trecut intreg portofoliul nostru de la BIOS la UEFI, iar aceasta schimbare a necesitat destul de multe resurse. In plus, amintiti-va ca X58A-OC a venit inspre sfarsitul epocii LGA1366. Noi vrem mai intai sa cladim o fundatie solida si apoi sa construim o placa de baza solida, dedicata overclocker-ilor. Dar doar pentru ca seria OC a lipsit timp de doua generatii nu inseamna ca ea a disparut. (GA-Z87X-OC a fost prezenta la CeBIT – link)
lab501: Gigabyte mereu a fost in fruntea producatorilor de baza in ceea ce priveste inovatiile cu tehnologii precum USB 3 sau SATA 6Gbps. Care sunt tehnologiile pe care va concentrati in anii ce urmeaza?
Sinclair Hsiao: USB 3 a fost si inca este una dintre tehnologiile pe care noi ne concetram. Am fost primii care au lansat o placa de baza cu porturi USB 3, pe vremea cand era necesar un controller suplimentar. Atunci doar modelele high-end se bucurau de aceasta tehnologie, dar in prezent noi lucram la aducerea USB 3 la preturi cat mai accesibile. La polul opus exista Thunderbolt, care este rezervat deocamdata doar anumitor modele high-end. Noi incercam sa le oferim clientilor nostri solutii future-proof pentru a nu fi luati prin surprindere atunci cand aceste tehnologii ajung sa fie folosite la scara larga.
lab501: Industria IT&C se indreapta cu pasi repezi catre sistemele portabile, precum tabletele si smartphone-urile. Aveti planuri sa intrati pe aceste piete in viitorul apropiat?
Sinclair Hsiao: Adevarul este ca sistemele desktop nu au prea mult de suferit din cauza acestor noi categorii de device-uri. Oamenii le percep mai degraba ca pe alternative la notebook-uri, PC-ul ramand acea piesa centrala care iti ofera cat mai multa putere de procesare. Revenind la intrebarea initiala, Gigabyte nu isi doreste sa intre in razboiul preturilor cu alti producatori incercand sa ofere tablete sau smartphone-uri cat mai accesibile cu o lista cat mai lunga de dotari dar nu lipsite de compromisuri. In prezent avem cateva modele care se adreseaza unor nise si pe aceeasi cale vom continua, cel putin in viitorul apropiat.
lab501: Recent, Gigabyte a trecut prin numeroase restructurari si taieri de costuri operationale in birourile din Europa, inclusiv in Romania. Care este motivul pentru care s-a intamplat aceasta? Nu s-au ridicat rezultatele la nivelul asteptarilor?
Sinclair Hsiao: Deci ati aflat… exista mai multe motive pentru care s-a luat aceasta decizie. In primul si in primul rand vorbim despre o reorganizare in cadrul Gigabyte, prin care se doreste punerea accentului pe cercetare si dezvoltare pentru a ne “rasfata” clientii cu cele mai noi tehnologii implementate in cel mai bun mod posibil. In al doilea rand, in unele dintre tarile europene cheltuielile erau pera mari, fara a justifica vanzarile. Asta nu inseamna ca Gigabyte desconsidera aceste piete, ci doar ca firma a trecut printr-o serie de restructurari generale.
lab501: Daca tot vorbim despre Romania, cum se descurca Gigabyte in tara noastra? S-au ridicat rezultatele la nivelul asteptarilor? Puteti comenta concurenta?
Sinclair Hsiao: In Romania ne-am adjudecat pozitia de lider pe piata producatorilor de placi de baza cu circa 35-40% din unitatile vandute. Ca volum de vanzari, pericolul cel mai mare il reprezinta unul dintre producatorii acesibili, dar ASP-ul (Average Selling Price) scazut ii plaseaza totusi departe de noi in termeni de venit.
lab501: Va multumim pentru timpul acordat!
Comentarii
Ok, Monstrule, deci ramane ca-n tren…
Practic si-au facut piata si acum o lasa sa mearga de la sine, fara sa mai investeasca si la noi fiindca n-are cine sa le fac concurenta.
Oare, asa sa fie?!
M-as mira.
asta e marketing pe faţă….spui că eşti lider în vânzări şi toată lumea cumpăra de la tine că doar eşti lider în vânzări…le-au murit “lăudăreţii” ? nu am treabă cu nimeni dar prea se laudă