Review – Acer Predator G1
Acer Predator G1
Stau uneori si ma gandesc cum am ajuns aici, in pozitia in care testez cele mai noi tehnologii si am tot timpul pe birou cele mai noi componente, pentru care multi dintre voi fac sacrificii serioase. Si sincer sa fiu… povestea nu este chiar atat de complicata. Candva, intr-o preistorie indepartata, in vremuri in care aveam un lider mult iubit la carma Republicii Socialiste Romania, dadeam ochii cu primul calculator, un portal catre o lume magica, pe care copilul crescut in natura, obisnuit cu sabii din lemn si pretioase copii din tabla dupa diverse arme aduse cu multe eforturi de la vecinii nostrii sovietici a imbratisat-o din prima vedere.
Vedeti voi, tinerii, pe vremea aceea jucariile noastre erau “putin” mai simple si cu putin efort puteai sa te distrezi si cu un nasture prins pe o sfoara. Prin urmare, taramul ludic pe care monitorul monocrom il afisa in fata privirii copilului naiv depasea cu mult orice inchipuire, chiar si diapozitivele sau proiectiile cu Gulliver sau omuletul lui Gopo din cinematografe. Ori, in momentul in care o minte frageda descopera o astfel de lume, impactul va fi major, iar efectele se vor intinde peste ani.
Asa ajungeam sa aprofundez aceasta nobila indelenicire ani mai tarziu si sa devin pasionat de orice inseamna tehnologie de calcul. Asa cum v-am mai povestit insa si cu alte ocazii, este destul de usor sa iti pierzi concentrarea la o anumita varsta si sa te lasi atras de alte… atractii… prin urmare, cativa ani mai tarziu, cand intentionam sa imi achizitionez un sistem din primul salariu am cautat sfaturi pe internet. Si nu mica mi-a fost mirarea sa descopar ca sistemele gata facute care puteau fi achizitionate din magazinele noastre, inca fizice in acel moment, erau de cele mai multe ori butaforii ticluite pentru necunoscatori, fiind construite in jurul unui procesor puternic, in conditiile in care restul componentelor erau complet nepotrivite.
Ambitios fiind, am studiat, am gasit forumuri de maniaci (deh, pe vremea aceea eu frecventam doar forumuri de culturism) si am inteles ca am ramas in urma la capitolul cunostiinte. Prin urmare, m-am pus cu burta pe… internet, am invatat, am fost captivat de pasiunea unora dintre cei care postau pe aceste forumuri, am prins si eu microbul si… restul este deja istorie, o istorie pe care cititorii fideli ar trebui sa o stie.
Problema este ca experientele prin care treci te marcheaza, iar impactul este cu atat mai puternic cu cat esti mai pasionat, priceput la tehnica dar naiv in ceea ce priveste aspectul comercial al problemei. Prin urmare, am ramas profund marcat de faptul ca sistemele din magazine erau in marea lor majoritate capcane pentru neavizati, iar in momentul in care producatorii de servere sau placi de baza su inceput sa produca si sisteme “pentru pasionati”, iar acestea erau de multe ori inferioare build-urilor pe care multi dintre noi le aveam acasa sau infinit mai scumpe raportat la aceeasi performanta, aceasta impresie s-a transformat in religie – nu o sa puteti construi voi (producatorii) niciodata un sistem atat de bun si echilibrat cum pot construi eu.
In mare parte acest crez este valabil si in zilele noastre, daca ne referim la performanta absoluta sau aspect. Doar ca intre timp noi am crescut, am invatat, am testat sute de produse si am ajuns campioni mondiali la overclocking. Si nu in ultimul rand, noi construim sisteme pentru sufletul nostru, nu pentru productie in masa, fara sa ne intereseze aspecte precum profit, garantie sau rata de RMA. In acelasi timp, producatorii au progresat si ei, au invatat ca o masca de plastic aruncata pe o carcasa ordinara nu inseamna inovatie, ca o sursa no-name nu are ce cauta intr-un sistem “pentru pasionati” si mai ales ca noi si altii ca noi le vom demonta intotdeuna sistemele bucata cu bucata in momentul in care le vor trimite la review si le vom judeca aspru, prin prisma experientei, pasiunii si capabilitatilor noastre.
Prin urmare, producatorii au trecut de la ceea ce as numi cu indulgenta “pacaleli” la concepte cu adevarat interesante, iar sistemele gata asamblate au reusit sa ne atraga atentia in ultimii ani. Si uite asa am construit sisteme LAB501 in ultimul an, dar am testat si sisteme gata construite, cum ar fi Acer Predator G6, Skylake Performer, Lenovo Y900, Gaming Primal sau Gaming VR Duality. Si lucrurile au inceput sa arate bine. Atat de bine incat in urma cu 4 luni ne atragea atentia un sistem de gaming nou lansat, pe care l-am descoperit in sediul Acer din Taiwan. De ce nu l-am testat atunci. Ei bine… pentru ca…
Comentarii