Review – ADATA Legend 970 si ADATA Legend 970 Pro

Scris de: , in categoria: Memorii & Stocare, in 26 December, 2024.

ADATA Legend 970 Pro

 
Au trecut 9 ani de cand testam primul SSD NVMe pe LAB501, respectiv 5 ani de cand testam primul SSD NVMe PCI-E 4.0 ajuns in laboratorul nostru. Acesta era bazat pe un controller PHISON PS5016-E16, cuplat cu IC-uri TLC 3D Nand de la Toshiba, o combinatie reprezentativa pentru prima generatie Gen 4, motiv pentru care am testat nu mai putin de 4 variante ale acestei combinatii, de la 4 producatori diferiti.

Doi ani mai tarziu, cand solutiile propuse de Samsung reuseau sa intreaca prima generatie de SSD-uri PCI-E 4.0 echipate cu PHISON E16, acestia dadeau replica prin lansarea controller-ului PHISON PS5018-E18, care a devenit practic standardul de aur al celui de-al doilea val al SSD-urilor PCI-E 4.0. Am testat de atunci si pana acum 6 SSD-uri bazate pe acest controller, echipate cu memorii TLC NAND cu densitati cuprinse intre 96 si 176 de layer-e, acestea fiind de altfel cele mai performante SSD-uri PCI-E 4.0.

Ei bine, in urma cu mai bine de 2 ani, in August 2022, AMD anuntau platforma AM5, precum si suportul pentru solutii de stocare PCI-E 5.0. Aveau sa mai treaca doar cateva luni pana la anuntul prin care Phison lansau controller-ul Phison PS5026-E26 oficial pe piata, respectiv cateva luni pana cand primul produs retail care integra acest controller ajungea pe masa noastra de teste, la inceputul anului trecut.

Iar de atunci si pana acum… liniste si pace. Prin asta vreau sa spun ca desi am vazut mai multe controller-e si modele de SSD-uri PCI-E Gen 5 lansate in ultimul an, acestea nu au ajuns si la teste. Ba mai mult decat atat, de fiecare data cand discutam cu producatorii pe marginea acestui subiect, acestia ofereau in general raspunsuri evazive, legate de lipsa stocurilor, sau de faptul ca mai au de lucrat la firmware.

In acelasi timp, forumurile de suport ale producatorilor de placi de baza, respectiv Reddit-ul, au inceput sa fie din ce in ce mai populate cu threaduri in care oamenii se plangeau de faptul ca SSD-urile nu functionau neaparat in parametri. Mai mult decat atat, intr-o durata relativ scurta de timp, raportata la modul in care se dezvolta acest segment de piata in general, si-au facut aparitia modele bazate pe controller-e noi, cum ar fi Innogrit IG5666 sau Phison E31T.

La randul lor, Silicon Motion au anuntat intrarea in productie de masa a controller-ului SM2508, in timp ce Samsung au anuntat intrarea in productie de masa pentru modelul PM9E1. Privind in viitor, vedem o familie intreaga de modele Maxio Tech (MAP1800) gata de lansare in 2025, in timp ce Realtek intentioneaza sa lanseze modelul RTS5783 in 2026.

Practic, lucrurile arata de parca prima generatie de controller-e PCI-E Gen 5 a lasat de dorit, producatorii incercand sa ofere rapid solutii prin lansarea unor controller-e noi. Astfel, Phison E26 este fabricat in litografie pe 12nm in fab-urile TSMC, in timp ce Phison E31T este fabricat in litografie pe 7nm, tot de catre TSMC. La randul sau, Innogrit IG5666 este fabricat tot in litografie pe 12nm, insa este optimizat pentru consum redus fata de Phison E26, permitand atingerea unor performante net superioare.

Pe de alta parte Silicon Motion SM2508 este fabricat in litografie pe 6nm, in timp ce controller-ul care va motoriza SSD-urile din seria Samsung PM9E1 este produs in litografie pe 5nm. Asta inseamna ca intr-un timp relativ scurt (aproximativ 3 ani de zile), vom avea ocazia sa vedem nu una, nu doua, ci trei generatii de controller-e PCI-E Gen 5 lansate pe piata, ceea ce, trebuie sa recunoastem, reprezinta o premiera.

Ei bine, eu unul de-abia astept sa testez aceste solutii. Realitatea insa este ca pe noi ne intereseaza produsele retail, adica implementarile marilor producatori, iar pana in momentul de fata am testat doar o astfel de solutie. Ei bine, inainte de lansarea noilor modele care vor utiliza controller-ul Silicon Motion, cei de la ADATA ne-au trimis la teste cele doua modele PCI-E Gen 5 comercializate in momentul de fata, mai precis ADATA Legend 970 si ADATA Legend 970 Pro.

 

Comentarii

2 comentarii la: Review – ADATA Legend 970 si ADATA Legend 970 Pro

  1. Dragos V a scris pe:

    Salutari!

    Ca de obicei, excelent review. Daca nu ai alimenta ventilatorul, ai putea gati niste vita pe radiator? :))

    La prezentarea lui 970 Pro, pagina 3, primul rand, cred ca voiai sa zici ” in cazul lui ADATA Legend 970″.

    Toate cele bune !

  2. Cristi a scris pe:

    Eu aștept variantele cu Silicon Motion SM2508 (6nm si 3,5W vs 10W)

Lasa-ne un comentariu: