Review – Corsair Dominator Platinum RGB 32GB DDR5 7800MHz C36
Corsair Dominator Platinum RGB 32GB DDR5 7800MHz C36
Daca ne gandim la istoria memoriilor RAM, atunci poate nici un producator nu este mai cunoscut decat Corsair, unele dintre kiturile lor fiind la momentul respectiv cele mai bune si cautate de pe piata. Ne amintim aici bineinteles de faimoasele LLPT cu Winbond BH-5 sau XLPT cu Samsung TCCD de pe vremea DDR1, Dominator GT cu Elpida Hyper din era DDR3 precum si diferitele modele speciale Dominator GTX. Intre timp, Corsair au dezvoltat si alte categorii de produse, iar memoriile au trecut usor usor pe planul secund. Ca sa fiu sincer, ii inteleg si pe ei, preturile extrem de volatile ale IC-urilor si adaosul mic practicat pentru a fi competitiv nu fac din memorii un produs care sa te imbogateasca. Acesta este si motivul pentru care multe companii si-au inchis diviziile de memorie DRAM sau chiar compania cu totul (OCZ, PQI, etc).
Dupa cum bine stiti, am testat destul de multe kituri DDR5 in ultimul timp, trecand totodata si la o noua platforma de test cu care putem atinge o frecventa chiar si de 8900MHz dupa cum ati vazut in review-ul kitului non binar G.Skill de 2x24GB. Prin urmare nu puteam sa ratez ocazia de a testa si cel mai rapid kit retail (cel putin pana apare seria Dominator Titanium) din oferta celor de la Corsair, mai exact Dominator Platinum RGB 32GB DDR5 7800MHz C36.
Fiind un kit de 2x16GB cu o frecventa de functionare de 7800MHz, latente 36-46-46-86 si tensiune de alimentare 1.45v, IC-urile folosite sunt cu siguranta Hynix A-die, prin urmare va fi interesant de vazut cum se comporta in practica. Corsair Dominator Platinum RGB DDR5 are o constructie premium, atat in ceea ce priveste PCB-ul, cat si radiatorul sau iluminarea RGB. Sunt curios sa vad binning-ul reusit de Corsair precum si implementarea IC-urilor Hynix A-die in viziunea lor. Haideti sa trecem la treaba!
Comentarii
Vad ca lasat Monstru la tine 13900K, nu te mai chinuie cu i5
In schimb te cam chinuie pe tine grija lui Matei 🙂