Review – ASRock Radeon RX 7900 GRE Steel Legend
ASRock Radeon RX 7900 GRE Steel Legend
Ultimii doi ani au fost marcati de lansarea a doua generatii de placi video de la principalii competitori in domeniu, Nvidia si AMD. Astfel, daca Nvidia au dat startul in Octombrie 2022 cu seria RTX 4000, AMD nu s-au lasat mai prejos si au raspuns cu seria RX 7000, primele modele fiind lansate in Decembrie 2022. Totusi, strategiile celor doi producatori au fost diferite, Nvidia atacand in doua valuri, cel mai recent avand loc in urma cu o luna, in timp ce AMD au lansat initial doua modele high-end, apoi un model entry-level, apoi doua modele mainstream, urmate la inceputul acestui an de un nou model entry-level.
Cu alte cuvinte, din 2022 si pana acum, Nvidia au lansat 9 modele din seria RTX 4000, in timp ce AMD au lansat doar 6 modele din seria RX 7000. Sau… au lansat doar 6 modele in Europa si SUA, pentru ca la mijlocul anului trecut, pe 27 Iulie 2023, vedea lumina zilei AMD Radeon RX 7900 GRE (Golden Rabbit Edition)… ia ghiciti voi in ce tara, daca ar fi sa ne luam dupa nume… Ati ghicit! Pasionatii din China au primit un al 7-lea model inca de la mijlocul anului trecut, pozitionat intre AMD Radeon RX 7800XT si AMD Radeon RX 7900XT.
Si trebuie sa recunoastem, daca privim graficele din ultimele review-uri, intre cele doua modele AMD gasim nu una ci chiar doua placi grafice Nvidia, mai precis RTX 4070 SUPER si RTX 4070 Ti. Iar in conditiile in care discutam despre unul dintre cele mai disputate segmente de piata, era firesc ca AMD sa lanseze un produs in aceasta zona. Si uite asa AMD Radeon RX 7900 GRE a ajuns in sfarsit si pe scena globala, iar astazi vom testa prima implementare ajunsa in laboratorul nostru, iar in urmatoarele zile vom vedea si alte implementari, care au ajuns putin mai tarziu la noi.
Comentarii