AMD Ryzen 5000 – Part I – Modele, pret

Scris de: , in categoria: Featured Articles, Procesoare & Chipseturi, in 8 October, 2020.

Radeon

 
Astazi am aflat cum se vor numi primele 4 procesoare din seria AMD Ryzen 5000, ce specificatii si pret vor avea, precum si, foarte important, faptul ca vor fi lansate oficial pe 5 Noiembrie. Un alt aspect important este faptul ca de aceasta data nu avem de-a face cu un chipset nou, procesoarele din seria AMD Ryzen 5000 fiind compatibile inca din momentul lansarii cu placile de baza echipate cu chipset X570 si B550. Mai mult decat atat, placile de baza echipate cu chipset X470 sau B450 vor primi update de BIOS spre sfarsitul anului acesta / inceputul anului viitor, suportul depinzand de fiecare producator in parte, in functie de model.

Nu in ultimul rand, nu puteam incheia scurta poveste de astazi fara sa mentionam cealalta noutate pe care o pregatesc cei de la AMD, mai precis noua generatie de placi grafice AMD Radeon RX 6000. Astfel, mai multe detalii despre acestea vom afla in cadrul unei conferinte care va avea loc pe 28 Octombrie, lansarea acestora urmand cel mai probabil sa aibe loc in luna Noiembrie. Am putut vedea totusi cateva cifre de performanta astazi, care ne indica pozitionarea placii in imediata apropiere a lui RTX 3080, fara a atinge insa performanta acesteia.

Per total, anuntul celor de la AMD nu poate decat sa ne bucure – daca performanta raportata de acestia in jocuri se va regasi si in testele noastre, inseamna ca AMD vor incheia anul dominand absolut fiecare segment de piata, de la aplicatii prosumer si pana la jocuri, de la notebook-uri si pana la data-centere. Iar asta inseamna ca poate in sfarsit, la inceputul anului viitor cei de la Intel vor incerca sa raspunda intr-o maniera adecvata, prin lansarea seriei Rocket Lake.

Pana atunci, ne asteapta insa un sfarsit de an plin de lansari… Astfel, AMD vor anunta noile placi grafice pe 28 Octombrie, Nvidia vor lansa RTX 3070 pe 29 Octombrie, procesoarele din noua seria AMD Ryzen 5000 vor fi lansate pe 5 Noiembrie, iar placile grafice AMD vor fi lansate cel mai probabil in aceeasi luna. Un sfarsit de an fulminant in domeniul nostru, intr-un an care nu a fost chiar atat de grozav din alte puncte de vedere.
 

Comentarii

9 comentarii la: AMD Ryzen 5000 – Part I – Modele, pret

  1. AMD nu a rezistat si a marit preturile la noua generatie Ryzen. Asta se intampla cand principalul concurent – Intel – inregistreaza esec dupa esec. Dar parca nu imi pica bine cresterea asta de pret, ba imi lasa si un gust amar, chiar daca din punct de vedere pret/calitate, tot AMD pare sa ramana lider.
    In ceea ce priveste noua serie RX 6000, am o mica banuiala. Plec de la premisa ca mintea chinezului este diferita profund de mintea occidentalului, plus ca AMD are de platit niste polite celebrei Nvidia. Ma hazardez sa cred ca graficele de performanta prezentate de stafful AMD nu se refera la varful de gama, ci la a doua placa din noua linie. In fond, concurenta face bine si scade preturile. PLUS ca avem de unde ALEGE!
    Chiar daca nu va depasi performanta 3080, aparitia AMD in zona de gaming 4k este extrem de importanta pentru noi toti. Multumiri lab501, care ne-a oferit la ceas de seara toate informatiile importante legate de noile procesoare.

  2. Fekete Tibor a scris pe:

    Ar fi fain daca pentru review ati putea include pentru jocuri si dvs. nu doar min fps, ci si lows, chiar sunt curios daca procesoarele high-end din aceasta noua serie de la AMD vor fi superioare în sfarsit si în gaming…

    Average, min/max FPS sunt importante, dar aspectul cel mai important în jocuri este cât de consistent este framerate-ul, fluiditatea mai importanta decat max fps, daca sunt variatii prea mari experienta de joc nu este interesanta…

  3. Bogdan Petriceicu-MUJDEU a scris pe:

    Daca nu scria Lisa Su credeam ca e nenea ala în geaca de piele de la nvidia, chiar ma întrebam ce a facut cu geaca.

    Imi aduce aminte de Jana Gheorghiu, femeia barbat bine.

  4. Monstru Post author a scris pe:

    Tibor – in testul realizat pe RTX 3090 se poate vedea ca AMD sunt mult mai aproape la min FPS decat la average. Experienta de joc este deja una fluida, singurul dezavantaj pe care il aveau era media mari ridicata pe Intel, in special in FHD. Sa vedem daca se schimba asta sau nu.

    Bogdan – ar putea fi si un martian verde in geaca roz din punctul meu de vedere, atata timp cat conduce compania in acest fel, oferind concurenta reala si cresteri consistente de performanta de la o generatie la alta.

  5. Kovacs Laszlo a scris pe:

    Cred ca trebuie facuta o distinctie clara între Minimum Framerate si 1% /.1% Lows.
    Minimum Framerate este mai mult sau mai putin ambiguu, mai ales daca se foloseste un benchmark.
    Lows se calculeaza pe o perioada determinata si numarul real de frame-uri. Rezultatul este important pentru determinarea “micro stutter”-ului si “frame drops”, pentru care Min FPS nu este atât de relevant pentru fluiditate.

    5-6, 10 sau 20 FPS în plus, chiar si la Min, nu înseamna implicit ca experienta e joc este “mai buna”, daca Lows sunt în realitate mai jos…

    Sunt putini review-eri care iau în calcul Lows.

  6. Monstru Post author a scris pe:

    Unele benchmark-uri raporteaza 1%, altele framerate-ul minim overall, nu toate “minimurile” raportate sunt egale. Mai mult decat atat, modul in care se misca sistemul in joc este vizibil cu ochiul liber. Si mai mult decat atat, daca ma pot exprima asa, setarile folosite pentru review-uri nu sunt neaparat relevante pentru modul in care oamenii efectiv se joaca acasa.

    De aceea, oricum sau orice ai masura, nu este neaparat relevant pentru experienta de gaming reala. Pe noi ne intereseaza diferentele de performanta intre placi, cu setari apropiate de maximul posibil. Acel maxim posibil nu inseamna ca asa ar trebui sa te joci. Motiv pentru care cei care masoara si altceva, utilizand setari de bench, o fac efectiv degeaba, cel putin din punctul meu de vedere.

    Filozofia noastra este destul de simpla – intr-un sistem de referinta atent controlat, asiguram conditii egale pentru toate placile grafice, pentru a cuantifica diferenta de performanta dintre ele. Raportam framerate-ul mediu si framerate-ul minim si tragem concluziile de rigoare.

    Experienta in jocuri este o alta mancare de peste. Acolo discutam despre optimizarea setarilor din jocuri pentru un scop anume, sincronizarea cat de cat a framerate-ului cu rata de refresh a monitorului, s.a.m.d. Este mult mai important sa sustii un framerate de 144 fps sau 240fps fara framedrop-uri vizibile, decat sa ai activat ambient occlusion sau depth of field. Discutam efectiv de lucruri diferite, iar cine are pretentia ca testeaza pentru gameri se amageste singur, daca nu face acest lucru in conditii reale (alte setari decat cele utilizate de noi).

  7. rage fuury a scris pe:

    Wow, pare ca e 20006 (athlon 64 versus Pentium4) all over again
    Cine ar fi crezut…

  8. Daniel a scris pe:

    Cand apare partea a II-a ? Nu mai avem rabdare…

  9. Monstru Post author a scris pe:

    Maine 🙂

Lasa-ne un comentariu: