Review – Supermicro C9Z790-CGW & Intel Core i5 13600
Concluzii
Supermicro C9Z790-CGW este o placa de baza solida, ce foloseste componente de cea mai inalta calitate insa VRM-ul cu doar 6+1+1 faze poate suporta doar procesoare cu un maxim de 125W. Avand in vedere folosirea integratelor Dr.MOS de 90A nu cred ca ar fi o problema utilizarea acestei placi cu varful de gama Intel Core i9 13900KS, insa acest lucru nu este acoperit de garantie.
Faptul ca Supermicro au sarit o generatie in proiectarea placilor sale de baza pentru gaming se simte atat din punct de vedere al design-ului (placa de fata seamana extrem de mult cu C9Z590-CGW, o placa de acum 2 generatii), cat si din punct de vedere al maturitatii BIOS-ului. Am vazut asta si la alti producatori care au lansat placi de baza Z690 slabe insa au revenit cu modele Z790 foarte reusite. Supermicro nu a avut aceasta sansa, prin urmare putem considera ca placa lor Z790 va suferi in mare masura de problemele intalnite pe prima generatie de placi Z690.
Dupa cum am vazut si pe parcursul testelor, BIOS-ul, desi stabil, mai are pana sa ajunga la o maturizare propriu-zisa, frecventa memoriei fiind primul lucru ce ar trebui abordat din punctul meu de vedere. Ce avem in plus fata de generatiile anterioare este iluminarea RGB a radiatoarelor, iar pentru transmiterea tensiunii producatorul foloseste un sistem inovativ cu pogo pins pentru fiabilitate, dar si ergonomie, in montare/demontare. Pentru conectarea dispozitivelor ARGB aditionale avem header-e pe PCB insa acest lucru nu este o noutate, acestia urmand trend-ul inceput de ceilalti producatori de cativa ani.
Functia de configurare automata a parametrilor de putere si curent in functie de tipul de racire folosit este utila utilizatorilor mai putin experimentati si chiar functioneaza dupa cum am putut vedea si noi in testele de astazi. Cu aceasta ocazie am putut vedea si performanta unui procesor non-K din cea de-a 13-a generatie a familiei Intel Core. Mai exact, am putut vedea cum Core i5 13600 i-a suflat in ceafa fratelui sau mai mare Core i5 13600K. De remarcat faptul ca diferenta de performanta este in medie de 7,4% fata de Core i5 13600K, rezultate obtinute cu trecerea peste limitele de TDP date de producator. Chiar si asa, consumul a ramas in limite mai mult decat decente, in medie Core i5 13600 s-a comportat precum procesoarele AMD cu TDP 65W (PPT 88W) din seria 7000 insa varfurile de consum au fost mai ridicate.
Din pacate nu avem un pret specificat pentru placa de baza Supermicro C9Z790-CGW, insa mai mult ca sigur aceasta va fi comercializata mai mult prin intermediul partenerilor traditionali Supermicro, specializati mai mult pe partea de servere si enterprise. Aceasta este o problema si afecteaza cu siguranta cifrele de vanzari pe segmentul de gaming. Totusi, Supermicro ne-a prezentat o placa de baza solida, cu dotari mai mult decat suficiente, insa consider ca mai are nevoie de cateva versiuni de BIOS pana sa-si atinga adevaratul potential.
Comentarii