Studiu – AMD Athlon 200GE & MSI A320M PRO-VH Plus
AMD Athlon 200GE
Bun… AMD Athlon 200GE… dar pana la urma cine este acest praslea cel voinic, cu nume legendar si de ce costa el mai putin decat un mouse cu pretentii? Ei bine, este vorba despre o interpretare entry-level a arhitecturii Zen, AMD Athlon 200GE fiind echipat cu 2 nuclee si 4 fire de executie, 1MB cache L2 si 4MB cache L3. Procesorul este tactat la 3.2GHz si spre deosebire de fratii sai mai mari din familia Ryzen nu este dotat cu multiplicator deblocat, iar frecventa maxima la care poate rula memoria este DDR4 2667.
Pe langa cele doua nuclee, procesorul este echipat si cu o solutie grafica integrata Radeon Vega 3 Graphics, adica versiunea cea mai accesibila a solutiei integrate Vega Graphics introdusa odata cu primele modele din familia Raven Ridge. Aceasta este dotata cu 192 de shadere si este tactata la 1GHz, AMD Athlon 200GE fiind practic mezinul familiei Raven Ridge.
Evident, cine va achizitiona un procesor din segmentul entry-level se va orienta si inspre o placa de baza din acelasi segment de piata, motiv pentru care astazi vom discuta pentru prima data si despre o placa de baza echipata cu un chipset A320.
In combinatie cu un procesor din seria Athlon GE, acesta suporta nativ o conexiune PCI-E 3.0 x4, 1 conector USB 3.1 Gen2, 6 conectori USB 3.0, 6 conectori USB 2.0, 4 conectori S-ATA 3, un conector NVMe x2, respectiv 2 conectori S-ATA Express. Desigur, fiecare producator de placi de baza implementeaza acest chipset in felul sau, asa ca haideti sa vedeti cum au facut-o cei de la MSI.
Comentarii
Buna Ziua
Ma intereseaza sa achizitionez un astfel de kit pentru un sistem Home Cinema dar care sa poata rula fara probleme orice fel de continut 4k, credeti ca este suficiient de puternic ?
Pingback: Studiu – AMD Athlon 200GE & MSI A320M PRO-VH Plus | Stiri IT & C
Pingback: Studiu – AMD Athlon 200GE & MSI A320M PRO-VH Plus - 1iT.ro - Stiri IT, noutati si tehnologie