Review – FSP MP7 Black

Scris de: , in categoria: Racire, in 12 May, 2025.

Prezentare

 

FSP MP7 Black este un cooler tip dual-tower, echipat cu doua ventilatoare de 120mm, dintre care unul amplasat central – o configuratie devenita deja standard pentru aceasta categorie. Ambele ventilatoare sunt complet negre, fara pic de iluminare (in ton cu tema „Black” a produsului, asa cum ii spune si numele) – lucru care poate fi vazut ca un avantaj pentru cei care prefera un setup curat, fara artificii vizuale. Desigur, pentru cei care simt nevoia de RGB in viata lor, exista si o varianta MP7 ARGB.

Din punct de vedere al constructiei, MP7 Black impresioneaza prin dimensiuni si atentie la detalii. Avem de-a face cu 6 heatpipe-uri de 6mm grosime, fabricate din cupru si acoperite cu acelasi strat negru mat ca restul coolerului. Acestea pornesc din baza solida din cupru nichelat si strabat ambele radiatoare in format U. Capacele din aluminiu negru periat de pe partea superioara a celor doua turnuri adauga un plus estetic – un design discret, dar elegant, care contribuie la aspectul premium al produsului atunci cand e montat in carcasa.

FSP mentioneaza prezenta unor heatpipe-uri cu „tehnologie anti-gravitationala”, insa nu va imaginati vreo minune SF – este vorba, cel mai probabil, de o structura interna sinterizata, care permite functionarea eficienta indiferent de orientare, verticala sau orizontala. Cu alte cuvinte, fie ca montati sistemul intr-o carcasa tower clasica sau intr-una tip desktop (putine cate mai sunt), coolerul ar trebui sa-si faca treaba la fel de bine, fara pierderi de performanta cauzate de pozitionare. Ventilatoarele incluse sunt dezvoltate in-house de FSP, au dimensiunea standard de 120mm, controle PWM intre 800 si 1800 RPM si folosesc un lagar de tip FDB (Fluid Dynamic Bearing). Acest tip de lagar ar trebui sa asigure o durata de viata ridicata si un nivel redus de zgomot, dar vom vedea exact cum se comporta la capitolul acustica ceva mai incolo, in sectiunea dedicata.

La capitolul compatibilitate, MP7 Black sta foarte bine – cu o inaltime de doar 153mm, este proiectat sa incapa in majoritatea carcaselor actuale, inclusiv in modelele mid-tower mainstream sau chiar entry-level, unde toleranta pe inaltime nu este intotdeauna generoasa. In acelasi timp, grosimea de ~123mm (cu tot cu ventilatoare) si designul asimetric al heatpipe-urilor permit un oarecare degajament fata de primul slot de RAM. Practic, radiatorul nu acopera slotul, iar ventilatorul il suprapune doar partial, astfel incat pot fi montate module high-end cu profil inalt – genul de DDR4/DDR5 cu iluminare ARGB pe care multi utilizatori le aleg in ziua de azi. Desigur, in cazuri mai rare – cum ar fi memorii exagerat de inalte in slotul cel mai apropiat de CPU – s-ar putea sa fie nevoie sa ridicati usor ventilatorul sau sa optati pentru module de inaltime medie, dar per total, compatibilitatea este mult peste medie pentru un cooler dual-tower.

Sistemul de prindere este bine gandit si usureaza instalarea, inclusiv pentru cei fara experienta. Iar ceea ce ne-a placut in mod deosebit este ca FSP a prevazut gauri largi in unul dintre cele doua turnuri, exact deasupra suruburilor de prindere. Astfel, putem introduce surubelnita lunga direct prin radiator si strange suruburile de fixare fara sa fie nevoie sa demontam ventilatoarele. Un detaliu mic, dar extrem de important – pentru ca stim cu totii cat de frustranta poate deveni montarea unui cooler mare atunci cand trebuie sa scoti ventilatoarele, sa te chinui cu surubelnita printre lamele si apoi sa le pui la loc… mai ales cand totul e deja montat in carcasa. Cu MP7 Black, etapa asta dispare. Un punct clar in plus la ergonomie. Per total, asamblarea coolerului pe placa de baza decurge fara prea multe injuraturi – kit-ul de montaj este intuitiv, piesele sunt solide si bine finisate, iar faptul ca ai inclusiv uneltele necesare in pachet transforma montajul intr-o operatiune aproape relaxanta. Ceea ce, sincer, e mai rar decat ar trebui sa fie in segmentul asta.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: