Review – MSI MPG Coreliquid P22 360

Scris de: , in categoria: Racire, in 19 August, 2026.

Prezentare

 

Designul lui MSI MPG Coreliquid P22 360 este relativ sobru pentru un produs echipat cu iluminare ARGB si ecran, blocul pompei fiind principalul element de atractie dupa instalare. Acesta masoara 71.63 x 69.47 x 77.61 mm si integreaza un panou IPS circular cu diagonala de 2.1″, rezolutie de 540 x 540 pixeli si luminozitate declarata de 300 niti, protejat de un strat de sticla. Ecranul poate afisa informatii despre functionarea sistemului, texte, ceasuri, imagini si animatii personalizate. Configurarea se realizeaza cu ajutorul aplicatiei MSI EZ Display, care poate fi instalata separat de MSI Center si despre care vom discuta pe pagina urmatoare.

Baza blocului este fabricata din cupru, suprafata de contact fiind lipsita de orificiile pentru suruburi intalnite in cazul multor sisteme AIO. In interior este utilizata o structura formata din microcanale de aproximativ 0.1 mm, lichidul fiind directionat catre baza si impins lateral inainte de a fi trimis catre radiator. Punctul de admisie este deplasat fata de centrul blocului, astfel incat lichidul rece sa ajunga deasupra zonei in care sunt amplasate chiplet-urile procesoarelor AMD Ryzen.

Din acest motiv, MSI recomanda instalarea pe platformele AM4 si AM5 cu racordurile orientate in jos, spre sloturile PCIe. Pe platformele Intel, blocul poate fi orientat lateral pentru a pozitiona structura interna mai aproape de hotspot-ul procesoarelor Core Ultra. Afisajul poate fi rotit din software, astfel incat informatiile sa ramana in pozitia corecta indiferent de orientarea blocului. Pompa functioneaza la 3400 RPM, alimentarea acesteia si conexiunea USB necesara ecranului fiind realizate separat. Prin urmare, blocul necesita o conexiune PWM si una USB 2.0 interna.

Furtunele au o lungime de 390 mm, ceea ce poate ingreuna amplasarea ansamblului in carcasele de dimensiuni mari, mai ales daca blocul este montat cu racordurile orientate in jos. Ne-ar fi placut ca MSI sa opteze pentru furtune cu o lungime de cel putin 420 mm, care ar fi oferit mai multa libertate in alegerea pozitiei radiatorului. Radiatorul din aluminiu masoara 394 x 119.2 x 27.2 mm, grosimea ansamblului depasind usor 52 mm dupa montarea ventilatoarelor. Acesta utilizeaza 12 canale interne largite si o densitate de 20 FPI, MSI declarand o crestere cu 25% a debitului de lichid comparativ cu generatia anterioara.

Cele trei ventilatoare CycloBlade 7 masoara 120 x 120 x 25 mm si utilizeaza rotoare cu sapte pale si lagare de tip rifle. Pentru rigidizarea rotorului, extremitatile palelor sunt unite printr-un inel exterior, o solutie similara celei utilizate de ventilatoarele ARCTIC P12. Aceasta constructie limiteaza deformarea palelor si concentreaza fluxul de aer prin radiator. Plaja de turatie este cuprinsa intre 500 si 2000 RPM, fiecare ventilator putand furniza un debit maxim de 62.6 CFM si o presiune statica de 2.36 mmH2O.

Placile de baza MSI echipate cu header-ul JAF_1 si sistemul EZ Conn permit gruparea conexiunilor pentru ventilatoare, iluminare si USB cu ajutorul cablului furnizat impreuna cu placa de baza. Aceasta optiune nu este obligatorie, P22 putand fi utilizat cu orice placa de baza compatibila prin intermediul conectorilor standard. Alimentarea pompei ramane insa separata, motiv pentru care nu discutam despre o implementare complet single-cable.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: