Review – MSI MPG Coreliquid P22 360

Scris de: , in categoria: Racire, in 19 August, 2026.

Performanta – AM5

 

Pe platforma AM5, la 225 W PPT si turatia maxima, MSI MPG Coreliquid P22 360 obtine un Δt de 60.1°C, rezultat identic cu cel inregistrat de ARCTIC Liquid Freezer III Pro 360. Modelul MSI se claseaza cu 0.2°C in fata lui be quiet! Light Loop IO LCD 360mm, dar ramane la 0.8°C in urma lui Corsair NAUTILUS 360 RS ARGB, respectiv la 2.5°C si 3°C in urma solutiilor Noctua si ASUS. Diferentele din acest grup sunt asadar reduse, numai 1°C separand rezultatele obtinute de Corsair, MSI, ARCTIC si be quiet!.

Odata ce nivelul de zgomot este normalizat la 40 dBA, iar pompele sunt mentinute la turatia maxima, MSI urca pe pozitia a treia. Cu ventilatoarele functionand la 1400 RPM, MPG Coreliquid P22 360 obtine un Δt de 55.5°C, situandu-se la numai 0.8°C in urma modelului ASUS. Noctua isi pastreaza prima pozitie, cu un avantaj de 3.8°C, insa MSI depaseste Corsair cu 0.6°C, be quiet! cu 1.4°C si ARCTIC cu 1.5°C. Prin urmare, la fel ca pe platforma Intel, MPG Coreliquid P22 360 devine mai competitiv atunci cand comparam solutiile in conditii acustice identice.

Rezultatele obtinute pe AM5 evidentiaza destul de clar efectul optimizarilor aplicate de MSI la nivelul coldplate-ului. Desi MPG Coreliquid P22 360 nu beneficiaza de un sistem de montare cu offset pentru platforma AMD, pozitionarea punctului de admisie si directionarea precisa a lichidului deasupra zonei in care sunt amplasate chiplet-urile par sa compenseze in buna masura absenta acestuia. Rezultatele ceva mai slabe obtinute pe LGA1851, impreuna cu locul al treilea ocupat pe AM5 la 40 dBA indica faptul ca MPG Coreliquid P22 360 a fost optimizat cu o atentie deosebita pentru procesoarele AMD Ryzen.

 

 

Graficele dedicate PPT-ului maxim estimat confirma pozitionarea modelului MSI. La turatia maxima, MPG Coreliquid P22 360 ocupa locul al treilea, cu 233 W, fiind depasit de ASUS, cu 248 W, si Noctua, cu 241 W. In acelasi timp, MSI dispune de un avantaj de 2 W fata de modelele be quiet! si Corsair, respectiv de 5 W fata de ARCTIC. La 40 dBA, MSI isi pastreaza pozitia a treia, cu un PPT maxim estimat de 227 W. Diferenta fata de ASUS si Noctua ajunge la 11 W, respectiv 14 W, insa avantajul fata de urmatoarele modele creste la 6 W in cazul Corsair, 8 W in cazul ARCTIC si 9 W in cazul be quiet!.

Limitarea nivelului de zgomot reduce PPT-ul maxim estimat al modelului MSI cu numai 6 W, de la 233 W la 227 W. Prin comparatie, ASUS si Corsair pierd cate 10 W, ARCTIC pierde 9 W, iar be quiet! 13 W, in timp ce Noctua este singurul model care isi pastreaza rezultatul de 241 W. MSI MPG Coreliquid P22 360 nu ameninta asadar liderii clasamentului la turatia maxima, insa combina performanta competitiva cu o buna eficienta acustica, ocupand locul al treilea in ambele scenarii de estimare a PPT-ului maxim.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: