Review – Raijintek Forkis DDC Ultra & Acheron 120 DDC RBW

Scris de: , in categoria: Racire, in 30 December, 2024.

Prezentare

 

Raijintek Forkis DDC Ultra este un combo de waterblock pentru CPU si pompa DDC integrata, ideal pentru sisteme compacte, in special cele in format mITX. Baza din cupru nichelata beneficiaza de un coldplate reproiectat comparativ cu waterblock-urile anterioare din seria Forkis, beneficiind si de un flux interior optimizat, asigurand un transfer termic optim.

Specificatiile tehnice includ o dimensiune de 80×84×45 mm si o greutate de 680 g fara sistemul de retentie. Pompa utilizeaza un rulment ceramic, cu o viteza variabila intre 1800 si 4800 RPM, oferind un debit maxim de 750 L/h si o presiune maxima de 21.7 PSI. Durata de viata estimata este de 50.000 de ore, cu un nivel de zgomot de pana la 45 dBA. Alimentarea se realizeaza la 12V prin intermediul unui conector SATA, controlul efectuandu-se printr-un conector PWM cu 4 pini.

Pentru a putea testa Forkis DDC Ultra, am alcatuit practic un AIO adaugand un radiator EK-CoolStream SE 360 cu fitting-uri si furtun EPDM de la Alphacool, impreuna cu 3 ventilatoare Alphacool Apex Stealth Metal Power 120mm. Cu o tema de culoare complet neagra, rezultatul arata foarte bine, cel putin din punct de vedere estetic, pentru ca de performanta ne vom ocupa in cele ce urmeaza.

 

 

Raijintek Acheron 120 DDC RBW este un distroplate cu 8 porturi al carui design permite montarea facila in locasurile pentru ventilatoare de 120 mm, oferind flexibilitate in integrarea in diverse carcase si configuratii. Conectorul ARGB cu 3 pini permite controlul iluminarii prin intermediul placii de baza sau al unui hub de control compatibil, oferind multiple moduri de iluminare si culori statice pentru personalizarea sistemului. Fabricata din materiale de inalta calitate, precum POM si PMMA, Acheron 120 DDC RBW asigura claritate si o durabilitate extinsa.

Pompa DDC integrata ofera o inaltime de ridicare superioara de 3.8 metri si un debit maxim de 750 L/h (intocmai ca si Forkis DDC Ultra), garantand o circulatie fara probleme a lichidului de racire, oricat de complex ar fi loop-ul in care il montam. Specificatiile tehnice includ dimensiuni de 120×120×60 mm, o capacitate a rezervorului de 100 ml si filete standard G1/4″ pentru compatibilitate cu diverse componente de racire cu lichid.

De remarcat ca putem inlatura pompa DDC si astupa locasul ramas cu capacul inclus in pachet; astfel, putem folosi Acheron 120 DDC RBW strict ca distroplate si rezervor. In review-ul de astazi nu vom testa Acheron 120 DDC RBW, insa pompa din interior este identica cu cea din Forkis DDC Ultra, care va fi analizata in paginile urmatoare.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: