Computex 2023 – be quiet! – Dark Base Pro 901 si Dark Base 701

Scris de: , in categoria: Stiri, in 5 June, 2023.

be quiet!

 

Dupa aproximativ 4 ani de la ultimul Computex, a venit timpul sa ii vizitam si pe cei de la be quiet! si sa aflam ce lansari vom vedea in urmatoarea perioada din partea producatorului german. Asadar, vom incepe cu noul flagship Dark Base Pro 901, succesorul lui Dark Base Pro 900, a carui lansare are loc spre finalul acestei luni. Costul preliminar pentru noul reprezentant va fi in jur de €319.90, iar procesul de reversibilitate a interiorului a fost usurat considerabil prin implementarea unui ghidaj prezent pe sasiu.

Interiorul carcasei va putea fi admirat in continuare prin intermediul unui panou lateral din sticla securizata, in timp ce panoul frontal si plafonul beneficiaza de panouri interschimbabile astfel incat se poate opta pentru maximizarea air-flow-ului sau pentru silentiozitate. 3 ventilatoare Silent Wings 4 140mm PWM vin pre-instalate iar interiorul suporta placi de baza in format E-ATX si radiatoare de pana la 420mm. Placa video poate fi montata vertical, aceasta fiind sustinuta de un VGA holder cu picior magnetic a carui inaltime este ajustabila, putand totodata masca subtil cablurile.

Iluminarea ARGB este prezenta atat pe panoul frontal, cat si integrata in masca sursei, iar incarcatorul wireless este nelipsit (15W). Zona de control a carcasei este adusa la zi astfel incat in materie de conectori avem 4 porturi USB 3.2 Gen 1 Type A si unul USB 3.2 Gen 1 Type C. Simultan cu Dark Base Pro 901 se va lansa la un pret de €59.90 si un riser PCIe 4.0 proprietar care va fi compatibil cu toate carcasele be quiet! care beneficiaza de suport pentru montarea verticala a placilor video.

Dark Base 701 (fratele mai mic al lui Dark Base Pro 901) va fi lansat in luna Octombrie si vine in doua variante de culoare: alb si negru. Focusul in acest caz este pus pe partea de air-flow drept urmare zona frontala si plafonul au panouri permisive din mesh. Si in acest caz avem parte de un interior reversibil, acesta fiind si destul de generos, astfel incat un AIO de 360mm poate fi instalat fara probleme atat frontal, cat si pe plafon. Placa video poate fi de asemenea instalata vertical, prin urmare va fi compatibila si cu riser-ul PCIe comercializat separat de catre cei de la be quiet!.

Vom gasi aceleasi ventilatoare de care beneficiaza si fratele sau mai mare – varianta pe alb va fi echipata cu Silent Wings 4 albe, insa acestea (adica varianta pe alb) nu vor fi disponibile separat. Sub masca plafonului si sub cea frontala gasim sistemul de montare al ventilatoarelor, unul gliseaza iar celalalt se demonteaza prin intermediul suruburilor thumbscrews. Desi nu este inca stabilit pretul de comercializare, carcasa beneficiaza de iluminare ARGB frontal, iar panoul lateral din otel este antifonat. In aceasta zona, producatorul a integrat un sistem nou pentru partea de wiremanagement.

 

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: