Prezentare – Antec Flux Pro Noctua Edition

Scris de: , in categoria: Carcase & Surse, in 17 March, 2026.

Concluzii

 
Noctua au fost extrem de activi in ultimul an, aniversand asa cum se cuvine 20 de ani in domeniu, dar si livrarea a peste 500000 de kituri de prindere gratuite catre clientii Noctua. Astfel, anul trecut au fost lansate doua serii excelente de ventilatoare, NF-A14x25 G2 si NF-A12x25 G2, monstruosul Noctua NH-D15 G2, precum si versiunea Chromax.Black, exclusivista Seasonic PRIME TX-1600 Noctua Edition, dar si superba ASUS GeForce RTX 5080 Noctua Edition. Iar pentru fanii hard-core, exista pana si filament PLA in culorile Noctua!!!

Ei bine, in aceste conditii era cat se poate de clar ca urmatorul pas este o carcasa si dragilor… am primit cu adevarat o carcasa pe masura renumelui Noctua si Antec! Pentru ca Antec Flux Pro Noctua Edition este un monstru din toate punctele de vedere, de la dimensiuni si pana la aspect, de la micile detalii care ne fac viata mai usoara si pana la capacitatea de racire absolut impresionanta. Practic, este greu sa gasesti cusur in acest caz, insa, evident, maniacul din mine este capabil chiar si de asa ceva.

De fapt, nu este vorba despre un minus, sau un defect al acestei carcase si mai degraba despre lipsa unei versiuni dedicate ultra-maniacilor silent computing, o versiune in care latura superioara este solida, iar laterala dreapta este capitonata cu material fono-absorbant. Stiu, in zilele noastre consumul unui procesor high-end sau al unei placi grafice high-end necesita posibilitati avansate de racire, pe care Antec Flux Pro Noctua Edition le ofera cu siguranta.

Insa pentru cei care vor sa foloseasca un procesor mai cuminte, cum ar fi 9800X3D si o placa video echilibrata, cum ar fi chiar ASUS GeForce RTX 5080 Noctua Edition, exista loc si pentru o versiune ceva mai restrictiva la capitolul air-flow. Desigur, asta nu stirbeste cu nimic din performantele bestiei lansate astazi, o carcasa care isi ocupa cu siguranta locul binemeritat in panteonul celor mai exclusiviste carcase lansate vreodata.

Desigur, pretul de 399.99 Euro subliniaza din plin acest aspect, insa trebuie sa tinem cont ca ventilatoarele si controller-ul inclus in pachet costa 254 Euro, in timp ce versiunea standard Antec Flux Pro costa 189.9 Euro. Cu alte cuvinte, daca achizitionati Antec Flux Pro Noctua Edition economisiti 44 Euro, prin comparatie cu achizitia separata a carcasei si a ventilatoarelor.

Oricum, pretul nu reprezinta neaparat un considerent in momentul in care discutam despre un produs Noctua Edition, in fond, atat sursa Seasonic, cat si placa video Asus, au un pret premium, care reflecta pe deplin calitatea produsului. Nu degeaba zicala “nu este ieftin sa fii fan Noctua, dar merita pe deplin” se aplica de multi ani in acest domeniu. Revenind insa la oile noastre, Antec Flux Pro Noctua Edition este o carcasa iesita din comun, care ofera un echilibru optim intre capacitate de racire, nivel de zgomot, ergonomie si design.

Si in conditiile in care exista deja mousepad Noctua, set de keycaps dedicat, ba chiar si un prototip de mouse, cred ca singurul lucru care mai lipseste, pentru un sistem cu adevarat “all Noctua” este un profil de culoare specific producatorului, compatibil cu cele mai importante aplicatii de control al iluminarii de la marii producatori (ASUS, GIGABYTE, MSI, ASRock, Corsair, GSKill, Corsair, etc). Eu unul as folosi un astfel de profil!

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: